Câteva gânduri despre viață, artă și idealuri.
Publicul nu impune nimic. E o falsă teorie asta cu ratingul, nu e adevărat. Nu trebuie să alunecăm doar spre aspectele astea negative ale lumii în care trăim. Le arătăm și pe astea, dar într-o conjunctură în care vrem să avem și oarecare grijă de educație. (…)Dacă eu urmăresc numai temele astea de comerț, dacă fac spectacole numai cu sex, cu drog, cu împușcături, cum procedează americanii, nu înseamnă că fac artă. Cum deschizi televizorul și vezi un film american, imediat apar pistolul, drogul, perversiunea. Viața nu e numai asta! Păi, cum adică, pentru asta trăim noi? Nu avem alte idealuri? Eu cred că da. Acest echilibru s-a pierdut. Și nu din cauză că vrea publicul, ci pentru că patronilor de televiziuni le e mai comod așa.
Mă amuză tot ce văd în jurul meu acum. De multe ori e o alunecare spre facil, spre superficialitate, spre vulgaritate. Libertatea și democrația care ne-au năpădit după Revoluție au mari riscuri. Lângă ele nu se alătură şi rigoarea, responsabilitatea, mai ales în artă. Se ajunge în loc de libertate la libertinaj, de democrație la haos, și de aici foarte multe compromisuri, printre care răsare și câte o mare izbândă, la care ne crucim cu toții că încă se poate. În loc ca acest “se poate” să fie dezvoltat, i se dă în cap. Sunt mulți mediocri. Eu mă amuz de lucrurile astea. De ce să le iau în serios? Trebuie să avem și puțină decență, demnitate și e mai comod să nu le ai.
Eu sunt foarte optimist, totuși. Nu se poate să continue mizeria la infinit. E un proces firesc. Trebuie să ne săturăm până în gât, apoi să renunțăm la toate prostiile și să revenim la ceea e frumos și bun. Lumea trebuie să revină la seriozitate. Revoluția a fost foarte necesară, dar a debusolat pe foarte mulți. Nu știm ce să facem cu libertatea. Libertatea înseamnă o foarte mare răspundere. E atât de periculos să fii liber.
George Motoi
(22 ianuarie 1936 – 4 martie 2015)
