Madlena

Hecuba către Menelau: “Nu există îndrăgostit care să nu revină în dragoste.”

(EuripideTroienele)

MadlenaÎn creaţia cvasimagică a lui Proust, simpatica prăjiturică submersibilă în ceai, cacao sau cafea, se numără printre acele obiecte speciale şi misterioase care pot prilejui  – prin intermediul senzaţiilor provocate în subiectul perceptiv – retrăirea trecutului, altfel inaccesibil puterilor minţii.

Există un produs culinar, numit “scoica-pieptene” (coquille Saint -Jacques) care este însemnul celor care merg în pelerinaj la sanctuarul Sf. Iacob din Santiago de Compostela.

Ca şi în cazul rafinatului degustător de madlene, pentru adulatorul apostolului Iacob, contactul cu trecutul se face prin simţuri. Pelerinul trage pe nări cu nesaţ fumul de tămâie, răspândit de cădelniţa uriaşă care purifică lăcaşul bisericesc, apoi ascultă cântul liturgic.

Să nu uităm, însă,  că punctul culminant al relaţiei creștinului cu sacrul (istoric, dar actualizabil în orice moment ritual) e digestivă, degluţională. Creştinul se împărtăşeşte mâncând din trupul şi bând din sângele lui Iisus, aşa cum eroul din Du côté de chez Swann înghite,într-un soi de euharistie laică,  bucăţica de madlenă înmuiată în ceai, oferită de mătuşa Léonie.

Senzualitatea şi devoţiunea coexistă atât în ceremonia creştină a comuniunii, cât şi în cea proustiană a recreării trecutului. Biserica catolică s-a arătat, în repetate rânduri, mefientă faţă de ingestia acesteia. Această adevărată “madlenă sacră”, simbol al corpului christic, nu se cuvine a  fi mastificată ori suptă de credincios, ci doar lăsată să se topească singură în locul de pe limbă unde este depozitată de mâna evlavioasă a preotului.

***

Poate aşa s-ar cuveni să-şi trateze orice îndrăgostit iubirea: degustând madlena sau scoica-pieptene într-un mod strict personal. Fiecare ar trebui să aibă un Combray sau un Santiago de Compostela,  “departe de lumea dezlănţuită”, pentru a-şi savura direct –  în siguranţă – madlena sau “scoica”.

Se cuvine să cercetăm averile noastre interioare – acelea singure care ne dau “moneda supravieţuirii”: înţelepciunea, bunătatea, răbdarea îndelungată, afecţiunea și iubirea.

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu