Câteva gânduri despre natura umană.
Putem număra stele de pe cer din nebunie ori din plictiseală. Uneori, din ambele motive. Însă, de cele mai multe ori, uităm să ne număram și pe noi, singura stea, singura planetă, singurul soare care contează!
Privim Universul cu o ciudată neîncredere, de parcă nu am putea concepe că mai există și alte lumi, și alte realități, și alte locuri în care alte forme de oameni iubesc, urăsc, ucid, trăiesc. Astfel că realitatea ne izbește necontenit cu partea ei ascunsa în umbră: ceea ce nu vedem, ne vede. Ceea ce nu simțim, ne simte. Ceea ce nu ne lipsește, ne aparține.
Treptat, însă, lucruri pe care nu le vedem devin vizibile, iar lucrurilor pe care suntem obișnuiți să le avem începem să le simțim lipsa.
Natura noastră ne spune că omul este un sistem dinamic, în care o infinitate de lucruri pe care le avem face schimb de materie și spirit cu o infinitate de lucruri pe care nu le avem. Atât timp cât va exista un echilibru în acest sistem, va exista și armonie. Însa omul este o ființă haotica, ce va tinde să-și asume rolul cunoașterii și va claca în fața noilor infinituri de necunoaștere pe care le va întrezări.
Omul nu a fost creat pentru a fi fericit, ci pentru a oscila intre nebunia descoperirii și plictiseala de armonie. Fericirea este doar momeala ce-l va ține în cursă, până la sfârșit.
Octavian Paler
