Șapte gânduri despre sistemul de învățământ. De la Albert Einstein citire.
Şcoala m-a dezamăgit şi eu am dezamăgit şcoala. Mă plictisea. Profesorii se comportau ca şi nişte sergenţi. Eu doream să învăţ ce doream eu să ştiu, iar ei voiau să învăţ pentru examen. Din această cauză eu nu valoram nimic, şi de multe ori mi-au sugerat să plec. Simţeam cum setea mea pentru cunoaştere era ştrangulată de către profesorii mei; notele erau singura lor metodă de evaluare. Cum poate un profesor să înţeleagă un tânăr cu un asemenea sistem? De la vârsta de 12 ani am început să suspectez autoritatea şi să nu am încredere în profesori.
Majoritatea profesorilor îşi pierd vremea punând întrebări care urmăresc să dezvăluie ce nu ştie elevul, în vreme ce adevărata artă a examinării constă în a afla ce ştie de fapt elevul sau ce poate să ştie.
Nu e foarte important ca cineva să înveţe date. Pentru asta n-are nevoie de facultate. Le poate afla din cărţi. Importanţa unei educaţii într-o facultate de arte liberale nu constă în învăţarea multor date, ci în antrenarea minţii pentru a cunoaşte ce nu se poate afla dintr-un manual.
Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.
Arta supremă a profesorului este de a trezi bucuria exprimării creatoare şi bucuria cunoaşterii.
Daţi în mâna educatorului cât mai puţine măsuri coercitive cu putinţă, astfel încât singura sursă a respectului tinerilor faţă de el să fie calităţile lui umane şi intelectuale.
E un miracol faptul că, în cele din urmă, curiozitatea supravieţuieşte educaţiei şcolare.
Albert Einstein
(14 martie 1879 – 18 aprilie 1955)
