O lege necesară…
“Dacă eu aş fi preşedinte o zi, aş da o lege pentru apărarea limbii române, care mi se pare maltratată, nu de scriitori, deşi există o generaţie care o maltratează destul de tare cu vulgarităţi inutile, mi se pare că este maltratată, în primul rând, de oamenii politici şi de cei care se adresează sau care vorbesc tot timpul, toată ziua, la radio şi la televiziune. O limbă neglijată, o limbă maltratată. O limbă în care împrumutăm neologisme inutile uneori. Prescurtăm. Această limbă cred că merită protejată puţin mai mult şi cred că cel mai mare deserviciu pe care îl fac limbii sunt aceşti oameni, în special oamenii politici, care se vor un model, şi care vorbesc cum nu trebuie, iar tinerii cred că e bine şi că pot să-şi permită şi ei aceeaşi naturaleţe. Există această tendinţă de a fi relaxat la televizor şi atunci spui ce-ţi vine fără să mai ţii cont de gramatică, de o anumită eleganţă.
Am observat cu câtă plăcere, cu cât delir, foarte mulţi autori tineri folosesc titluri în engleză şi pentru cărţi scrise în româneşte. Este o altă formă de supunere, acea sclavie voluntară, despre care vorbesc uneori filosofii. Adică, deja există pericolul de a fi colonizat de subcultura americană şi anglo-saxonă, acum mai facem şi noi un gest în plus pentru a accepta acest lucru…”