Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă singurătatea, o mamă singură știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea poate dura o veșnicie!
Am citit zilele trecute un articol destul de frumos despre femeile singure. Era scris de un bărbat. Un bărbat care deși a încercat să atingă subiectul existențial, a rămas totuși la părerea că aceste femei își refuză dreptul la o altă fericire, relație sau viață, se dedică întru totul carierei sau copiilor și preferă să rămână de cele mai multe ori singure.
Eu cred că, atunci când cineva scrie despre femeile singure, ar trebui să realizeze două articole separate: femei singure și mame singure. Situațiile sunt, cu siguranță, foarte diferite. O femeie singură poate risca să facă și alte greșeli. Și alte alegeri nereușite. Poate să spună: “la naiba! de ce nu?”. Și, da, așa este: de ce nu? Și foarte bine că au curajul de a tot încerca. Dar o mamă nu poate să facă la fel. Nu mai este vorba doar despre ea. Despre ce simte ea, despre ce își dorește ea, despre ce visează ea! Sau la cine.
O mamă singură suferă și ca femeie și ca mamă! Suferința ei însă trebuie să fie una constructivă. Una care să nu lase urme sau cicatrici în inima, comportamentul și viața copilului său. O femeie, înainte de a face o alegere, trebuie să se gândească doar o dată. Sau deloc! O mamă, însă, este obligată de fiecare dată să se gândească. Și să se gândească de două ori înainte de a decide. Orice! Oricând! Alegerea ei va avea consecințe nu doar asupra sa, ci și a copilului. Nu poate să se joace de-a alegerea. Nu are dreptul să nască nisipuri mișcătoare și insule nestatornice în viața sa și a copilului său. O mamă, când alege, trebuie să aleagă înțelept și statornic. Responsabil! Alegerea ei trebuie să aducă echilibru. Echilibrul acela necesar pentru ca un copil să poată să crească și să se dezvolte normal, pentru a deveni un adult sănătos.
Citesc despre faptul că ele își neagă fericirea. Nu, nu o neagă. Au crezut în ea și își doresc să o regăsească, doar că au devenit mult mai prudente. Nu își mai permit ca fluturii aceia din stomac să fie cei care decid în locul lor. Au mai decis o dată. Când ele încă mai credeau în faptul că dragostea este pentru totdeauna. Că omul care le iubește este acolo la bine și la rău. Că în iubire nu se abandonează. Că toate problemele se pot rezolva cu înțelegere, respect, răbdare și dragoste. Că un bărbat poate să iubească o singură femeie și să îi fie prieten înainte de toate. Dar s-au înșelat. Și, dintr-o dată, s-au trezit undeva, prin mijlocul vieții, singure, cu un copil, cu sufletul făcut ferfeliță, cu o grămadă de probleme, de lipsuri, de griji, de treburi casnice pe care sunt nevoite să le învețe. Și trebuie să facă față la toate calme, zâmbitoare și pline de liniște și iubire. Și singure. Mai ales, singure.
Totuși, chiar și așa, femeia singură știe că nu are voie și nu are dreptul să se simtă așa. Pentru că trebuie să crească mare un pui. Trebuie nu doar să îl crească mare, ci să îl crească un om mare și frumos!
Trebuie să învețe să facă față la tot și toate! Și astfel, dimineața se trezește devreme să își îmbrace puiul, să îl ducă la grădiniță sau la școală, apoi aleargă la serviciu, la piață, face mâncare, repară câte o țeavă, câte un robinet, câte o yală, schimbă câte ceva prin casă dacă e de schimbat și își amintește întotdeauna la timp să meargă după puiul ei la grădi sau la școală. Și nu uită să aibă în poșetă o ciocolățică, o bomboană, un șoricel de jeleu cu care să își bucure copilul. Poate uită uneori să își cumpere un parfum, dar de asta nu uită niciodată! Pe drum trebuie să lase grijile deoparte și să copilărească. Să deseneze lumi din nori, să joace “eu văd”, fazan etc. Acasă face teme și redevine școlar alături de puiul ei. Spală, coase, calcă și așează cu grijă hăinuțele pe spătarul scaunului.
Între timp, trebuie să aranjeze pe umerii copilului ei încrederea în viață. Deși ea și-a pierdut-o. Trebuie să îi aranjeze zâmbetul. Deși zâmbetul ei este doar puiul său. Trebuie să îi aranjeze respectul față de oameni și să îi educe sufletul către bunătate. Deși ea nu a fost răsplătită astfel. Trebuie să își facă puiul să creadă în iubire, chiar dacă ea a fost trădată în acest sentiment. Trebuie să își facă puiul să înțeleagă rostul, importanța și esența familiei, iar asta în lipsa unei familii întregite. Și, ce este cel mai important, va trebui să își învețe puiul că valoarea omului nu este dată de ceea ce are, ci de ceea ce este! Și niciodată, dar niciodată nu trebuie să uite să își înțeleagă și să își asculte puiul!
Se spunea că femeile singure sunt rigide, reci, neîncrezătoare. Nu sunt. În spatele acestui zid de precauție se găsește o femeie plină de răni, de întrebări, de griji care de abia așteaptă să fie iubită, ținută în brațe, alintată, respectată, doar că nu orice bărbat are răbdarea, puterea și dorința necesară pentru a-și dori să afle ce este dincolo de acea femeie aparent impenetrabilă.
În clipele de liniște, noaptea, de cele mai multe ori, când are timp să își adune genunchii sub ea, să viseze, să se gândească, să simtă, o mamă singură speră. Speră că, poate, într-o zi, îi va putea oferi copilului ei o familie. Și ei. Una adevărată, bazată pe toate credințele ei de om, femeie și mamă. Poate cel mai mult dintre toți oamenii pământului, o mamă singură își va dori asta! Și va spera că într-o zi, iubirea va bate și la sufletul ei. Din nou. Nu ca să o rupă, ci ca să o adune de peste tot și să o întregească. Speră că nu toți bărbații sunt mânați în viață de slăbiciuni, ci printre ei, mai sunt și bărbați care știu să fie de onoare și să respecte valorile reale ale vieții. Însă, tocmai pentru că știe ce înseamnă singurătatea, ea știe că este cale lungă de la speranță la realitate. Că, după ce cerni, de cele mai multe ori, rămâi cu așteptarea, iar așteptarea poate dura o veșnicie!
Veșnicie în care ea va trebui să rămână un om frumos, vertical, care să nu uite să trăiască, să zâmbească, să viseze și să rămână femeie!
Și mamele singure sunt femei, doar că și-au închis aripile adânc în ele și au ales să umble pământean.
Articolul e bun, scris cu suflet. As adauga o singura observatie. “Speră că, poate, într-o zi, îi va putea oferi copilului ei o familie. Și ei.”…aceasta e propozitia la care mi s-au oprit gandurile si a picat o lacrima. Mamele singure uita, ca si mine uneori, ca o familie adevarata nu presupune un anumit numar de membri sau o anumita compozitie. Un singur ingredient e necesar: dragostea neconditionata. Atata vreme cat exista acest ingredient, deja exista “o familie”, una mai autentica decat orice alta alianta ce respecta conditiile si tiparele privind numarul de membri si sexul acestora.
Frumos ! Frumos si comentariul tau, Ioana, foarte adevarat ! Sint de parere ca, nu trebuie neglijata comunicarea si trebuie lucrat putin la orgolii ! Ginduri bune tuturor !
Mi-au dat lacrimile citind acest articol….. da, e adevarat ca speram sa fim si noi iubite, apreciate dar momentan avem o responsabilitate atat de mare si de frumoasa incat, parca nu mai traim pentru noi ci pentru cel/cea care ne striga”mami” 🙂 noi, mamele, suntem puternice pentru ca Dumnezeu ne-a creat asa…nu putem sa abandonam lupta pentru ca trebuie sa crestem oameni frumos si verticali! capul sus, mamelor si aveti incredere in Dumnezeu!
Foarte frumos articolul. Mă regăsesc în el, singura diferență e că sunt și mame singure fără soțul iubit decedat și care nu înțeleg și nu vor conceptul de familie cu un alt membru.suntem și mamă și tată și cum spunea Ioana în com nu trebuie să lipsească iubirea necondiționată. O zi frumoasă tuturor!
Mi-a placut articolul foarte mult. Ma regasesc in el in foarte multe ipostaze.E greu sa fii mama singura dar cind copilul tau reuseste in viata ai un sentiment de multumire care suplineste acel sentiment de lipsa de iubire.Poate ca asa a fost drumul meu creat,asta a fost crucea mea,dar se spune ca Dumnezeu iti da o cruce exact pe masura puterilor tale..Tuturor mameloe singure si nu numai Va doresc sa aveti in suflet o primavara vesnica!
Nu subestimati copiii! Daca v-ati pierdut increderea in viata si sunteti pline de rani, de griji, samd…nu veti putea ascunde copilului asta. Ati construit un zid acolo, copilul il va simtii. Dragostea neconditionata nu este de ajuns pentru a crea stabilitate in ce numiti voi familie. Pentru asta este nevoie si de lege, lege care o reprezinta barbatul, sau ar trebuii sa o reprezinte. Cea mai mare gresala, (dupa parerea mea) care se face este sa tii prea mult cont de ce simte copilul cand apare un strain in viata sau sa nu tii cont deloc. Ce vreau sa spun cu asta: copilul trebuie sa simta ca esti fericita. Asta este datoria principala a mamei! Pe de-o parte copilul se simte incomodat de aparitia strainului insa nu se compara cu amprenta lasata de o femeie care se da drept ce nu este. Femeie care simte ca trebuie sa se renege pe ea insasi pedepsind copilul ca nu si-a facut lectiile sau in cazurile cele mai extreme sa ajunga sa-si pupe copilul numai in somn ca sa nu si-o ia in cap. Copilul reactioneaza diferit la datoria impusa de Mama fata de cea impusa de barbatul casei.
subscriu si completez:ai uitat sa spui despre priviri rautacioase sau invidioase daca arati cumva bine si barfele de rigoare sau de avansurile unor soti model…
toti avem dreptul la o a doua sansa mai ales cand este un copilas la mijloc
Superb! <3
Pe la jumatate am inceput sa plang…ai mare dreptate, sunt prezenta in aceste randuri si desi ma lupt cu fiecare zi, de multe ori cu neajunsuri, cand sunt cu piticul meu minunat incerc sa le ignor, uneori mai plang pentru ca vin provocari grele si singura fac fata cu greu sau uneori nu fac fata, iar puiul meu de 2 ani si 3 luni si imi spune “mami nu pange”. Si cu toate acestea trebuie sa merg mai departe si da orice fac ma gandesc de mai multe ori si majoritatea le fac in primul rand gandindu-ma la el.
Si eu vreau sa am o viata normala de femeie, as vrea sa imi iau haine, sa ma aranjez, sa dorm cand vin de la munca, insa nu pot face lucrurile acestea pentru ca atunci cand vin de la lucru stau cu bebe, trebuie sa ii dau sa pape, sa il plimb, sa ma joc cu el, sa il cert si sa ma enervez ca face prostioare, insa recompensa prin iubirea de la el si pentru el este cel mai frumos dar al vietii mele.
Va pup, mamici si multa fericire !
Sa pangi mami, (numai cand ai ganduri necurate,si) ca sa speli cu lacrimile tale trecutul si supararile…Ai langa puiul tau un prezent si un viitor care merita sa te dedici 100%. Dar ai grija ca iubirea ta sa nu devina egoism fata de celelalte persoane care te iubesc si fac parte din viatza ta….Asa cum trebuie sa profiti de fiecare clipa langa bb, tot asa gandeste-te ca sunt persoane care te-au sprijinit cand ai facut o alegere…
Articolul e atât de adevărat!
Mi-a mers direct la suflet.
Foarte bun articolul!!! Si, da, ma regasesc in multe din randurile de mai sus. Insa, eu cred cu tarie, sper in continuare, ca exista fericirea undeva, acolo, si pentru noi (mama si copil)… Fiecare trebuie sa creada inte-un alt inceput, nu sa-si accepte singuratatea!!
In plus, mamele nu mai sunt niciodata singure cu adevarat…
Dragelor mame tinere, dulceaţa şi neajutorarea puiului de om ne dă puteri nebănuite,dar timpul nu ne cruţă şi nici adultul care a fost copil. Pentru că vine şi vremea aceea când minunea pentru care am trăit şi ne-am bătut vitejeşte este un adult care a uitat tot, a întors spatele şi nu-l mai interesează o bătrână căreia îi spune din obişnuinţă doar MAMĂ.
Încercaţi, dragele mele, să vă împărtăşiţi din dulceaţa vieţii, a iubirii, neuitând nici o clipă că viaţa fiecăruia este unică şi atât de scurtă. Şi apoi, nu ştiu dacă puiul trecând prin toate etapele vieţii, şi el, se va simţi mai fericit alături de o mamă “călugăriţă”.
cresc singura un copil..si articolul mi-a mers direct la suflet…….. merci.