Pasiunea pentru fotografie și pasiunea pentru mare... "Marea este un proiect în desfăşurare pe care l-am început în 2006. Într-o anume măsură, marea mi-a fost ghid pe tot parcursul vieţii. Marea este pentru mine atât
Se spune că există o vârstă a viselor. Dar, oare, visele au și ele o vârstă a lor? Cred că nimeni nu își poate aduce aminte momentul în care visarea i s-a transformat în vise.
"Îmi plac macii, merele, cifra 7, casele vechi, fotografia de presă şi mirosul ierbii." "Sunt pasionată de ce face online-ul din noi, de film şi de lighioanele numite oameni. În timpul liber fac studii pe
Biblioteca Regală din Danemarca face publice o serie din comorile sale fotografice prin intermediul Flickr. Priviți fotografiile de mai jos. Au fost realizate între anii 1930 și 1940 de către Sven Turck, unul dintre artiștii
"Surpinde-te pe tine însuți și surprinde-ți audiența." Aceasta este deviza după care se ghidează, în fiecare zi, Thomas Herbrich, un maestru al artei fotografice și al manipulării imaginilor. Cu un portofoliu de clienți impresionant -
"Mi-aș dori să priviți aceste fotografii și să vă amintiți că oamenii aceștia au fost iubiți, căsătoriți și plini de viață. Și că și-au trăit viața din plin." "Pentru oamenii diagnosticați cu Alzheimer, trecutul devine
Ce ar fi dacă am putea cunoaște oamenii după visurile lor? Nu cu mult timp în urmă prezentam pe WebCultura zece autoportrete uluitor de creative realizate de francezul Pierre Beteille. Astăzi vă prezint un altfel
O serie de fotografii creative și foarte amuzante. Uneori tindem să uităm că gropile în asfalt - cu toate formele, mărimile și adâncimile lor - sunt un peisaj universal și nu doar un peisaj tipic
În urmă cu un veac, pornea la drum prima expediție australiană în Antarctica. Iată, în continuare, un set de imagini istorice. In 1911, un grup de oameni de ştiinţă şi de aventurieri au plecat din
Excelentele fotografii suprarealiste ale unor locuri cât se poate de reale. Pentru fiecare dintre fantasticele sale fotografii, Peter Funch ales un colț aglomerat al unei străzi din New York si, pe parcursul a mai multor
21 de fotografi profesioniști. 63 de postere. O singură cauză: salvarea animalelor de casă de la eutanasiere. Despre fotografiile făcute câinilor și pisicilor am mai scris. Proiectul pe care vi-l prezint în continuare este, însă,
Un proiect fotografic pornit din nostalgie. Pentru că avem nevoie de cărți. Iar acum cărțile au nevoie de noi. "Poate acum este mai important decât oricând să fotografiez cărţile... În timp ce e-readerele au avantajele
O lume fantastică, în care orașul devine doar un pretext. Fotografiile lui Marc Rogoff ne poartă într-o lume fantastică în care frumusețea modelelor și elementele de urbanism care le încoanjoară devin un simplu pretext pentru
Viața este o înșiruire de tranziții... O înșiruire de treceri de la ceea ce suntem la ceea ce vom fi, întreruptă, uneori, de gândurile despre ceea ce ne-am dori să fim. Sau despre ceea ce
Există fotografii care, deși înfățișează oameni necunoscuți și locuri îndepărtate, sunt mai aproape de suflet decât propria-ți realitate. Indonezianul Jeffry Surianto spune despre sine că este fotograf amator. Că pentru el fotografia este doar o