O capodoperă premiată cu Oscar purtând semnătura unui mare maestru: Saul Bass. Why Man Creates este unul dintre cele mai apreciate scurt metraje realizate vreodata. Scris și regizat în 1968 de către Saul Bass, una
"Performanța nu poate fi măsurată. Așa că ne străduim din răsputeri să exersăm." Chiar dacă este unul dintre cele mai cunoscute "cuvinte" japoneze, Geisha (în japoneză 芸者) rămâne un termen cu semnificații adesea greu de pătruns
Pina, filmul care a rulat la cele mai importante festivaluri europene cu casa închisă, va fi lansat simultan în România, Finlanda, Cehia şi China pe 9 septembrie. Considerat de către mulți drept evenimentul cinematografic al
Umor și poezie vizuală într-un film despre noroc. Și despre lipsa lui. "Totul depinde de psihologia fiecăruia., indiferent dacă îi spunem "noroc, "şansă" sau "soartă". Norocul, totuși, ne face să ne simțim un pic mai
Un documentar cât un crâmpei de istorie. În 1969, în timpul războiului din Vietnam, John Lennon și Yoko Ono au organizat două acțiuni pacifiste inedite cunoscute sub numele de Bed-In. Pe scurt: conștienți de faptul
Și-a închinat viața misterului, iar misterul îl înconjoară chiar și după moarte. Dead Men's Tales: Harry Houdini este un fascinant documentar realizat de Discovery. Un documentar care investighează viaţa celebrului magician, de la modul în
Cei mai bogaţi 1% dintre americani câștigă aproape un sfert din venitul ţării şi controlează 40% din avuția sa. "Inegalitatea din SUA este mult mai mare decât a fost în untima sută de ani, iar
Putem să ne schimbăm comportamentul pentru a deveni mai fericiți? În curând, designerul Stefan Sagmeister va lansa The Happy Film. Și cum filmul este încă în lucru, iată o serie de secvențe prezentând "titluri fericite".
O incursiune în lumea unora dintre cei mai cunoscuți rolleri din SUA. In The Dark este o incursiune fascinantă într-o lume pe care mulți se prefac a nu o observa: lumea rollerilor. În anii '90,
Povestea lui Scott Schuman, pionierul fotografiei de modă în blogosferă. În 2005, după 15 ani de activitate în industria modei, a demisionat de la locul de muncă pentru a petrece mai mult timp cu fetița
Filmul documentar german Dancing Dreams va fi lansat de către Parada Film vineri, 27 mai, în cinematografele din România. Dancing Dreams (Tanztrӓume) reda experienta inedita a unor tineri care repeta timp de aproape un an
În acest moment, în China sunt aproximativ 64 de milioane de apartamente goale. 64 de milioane! Iar dacă această cifră nu vă impresionează, iată o alta: se estimează că există aproape 3 miliarde de metri
Astăzi, de ziua lui Emil Cioran, am reușit să ne repatriem "Cioran-ul românesc", după cum numește Gabriel Liiceanu manuscrisele scoase la licitatie ieri, în Franța. Și, cumva, cred ca acesta este cel mai frumos cadou
În 1988, fizicianul şi cosmologul Stephen Hawking - paradoxul viu al unei minți supraumane prinse în captivitatea unui trup nefuncțional - a publicat O scurtă istorie a timpului, o carte în care afirma că va
În 1990, Isaac Asimov a înregistrat episodul-pilot al unui serial TV care urma să sintetizeze ideile sale vizionare despre drumul spre care se îndreaptă omenirea. Doi ani mai târziu, scriitorul se stingea din viață, iar