Poezie

În mileniul în care vei veni Și timpul va încremeni, În veacul în care te voi găsi, Și spațiul se va risipi, În deceniul în care drumurile ni se vor intersecta Și vibrația îți voi 

Dansăm şi dansăm şi dansăm Prin ploaia ce-aleargă cu noi În stropi ce se-adună, şiroi, Cerând peste ei, să călcăm. Dansăm şi stropim şi stropim Cu picuri ce saltă în jur, Dând scenei un vesel 

Sărutul tău din stele aprins, Pe fruntea mea, Aseară a nins. Căci dramele, La tine, toate... clipesc spre mine De-atâta bine! Așa fiind, în mine privesc Copilării, iar gânduri rupte din infern, La tine aleargă 

În mâinile tale Cuvintele mele se zbat Ca o batistă în gara ceasului târziu, Ca un șuier, ca o tânguire, Ca un țipăt trecându-ți linia vieții, Ca o ursită ce-a uitat de-i bună Sau plină 

Când simți că-ți este dor, sărută-mi gândul! Ridică-ți ochii spre albastrul cer Și vei simți cum sufletu-mi stingher Îl va-ntâlni pe-al tău și, alinându-l, Îl va purta în dulce reverie Spre locul nostru cel secret 

Tu, Ce ai fost în viața pe care ai trăit-o În lumea-ceea veche și plină de minuni? Și cum îmi vii din vremuri, De ce-mi apari, iubito, În vremi târzii Și pline De-adânci deșertăciuni? Pe 

Acum sa stam, in adormire Imbratisati ca doi copii Ramai aici, hai peste noapte! Deschide-ti sufletul plapand! Aici, cu trup si suflet Sa ne unim destinul Pe veci legati intr-unul Arunca-mi-te-n brate! Esti toata pura 

Niciodată n-am ştiut mai bine ca acum că vine iarna... fug precum turmele de antilope toate visările. Parcă le e frică de moarte, parcă le e frică de viață, dar au făcut loc în mine 

Imi las sufletul in mainile Tale… Ia-l ... si fă ce vrei cu el. Stătea stingher în trupul meu fără nici o motivare. I-am pus în brațe viața uitând că nu are brațe… doar fire 

Am avut momentele mele de naivitate în viaţӑ când am crezut cӑ umanitatea din om poate domina lucrurile, când gândul mamei nu-i poate fi potrivnic pruncului, când viaţa cӑtre sfârşitul ei (dintr-o fiinţӑ) poate deveni 

Nu va mai fi o altă zi ca azi, o altă dimineață ca aceasta, aceeași adiere printre brazi și-aceiași pași grăbiți să urce coasta. Nu se va repeta acest azur cu petecele lui de nori 

Mi-am îmbrăcat iubirea în cuvânt Să poți să cobori în al meu adânc În cuvânt, doar cât să îți vorbesc Cum altfel să îți spun, Te iubesc? Mi-am îmbrăcat iubirea într-un fir Lung și roșu 

"Lumea devine vis, visul devine lume” - Novalis Au intrat în vis scriind singura lor carte ce devenea realitate, pe măsură ce literele capătau contur, forme, lumini şi umbre. Ut pictura poesis... Pictau cuvintele, pagină 

Cum ar fi dacă aș visa cu tine? Să ne plimbăm spre nemurire, Am culege niște flori și-apoi ne-am trezi pe un câmp goi, dar visul nu e final, căci mai am cu tine un