Niciodată n-am ştiut
mai bine ca acum
că vine iarna…
fug precum turmele de antilope
toate visările.
Parcă le e frică de moarte,
parcă le e frică de viață,
dar au făcut loc în mine
de încă o iarnă.
Un poem alternativ
cântat de vânt prin crengile goale
răscoleşte adâncurile…
când sub stângul,
când sub dreptul ochiului meu
am ascuns luna amară.
Şi muzica este un alt fel de sens
care se ține strâns între pleoape,
alternativă a acestei vieți
de care nu ne putem vindeca niciodată.
Pune-mi Chopin, până la primăvară!
