Timpul mă face să-l uit pe ieri, iar astăzi nu va mai fi mâine!
Dragostea… s-a prăbușit și ea,
de pe o stâncă pe alta a căzut în taina vorbelor tale de alatăieri.
Muzica a început să danseze cu ploaia și cu furtuna,
de mă mir că au mai rămas atâtea lacrimi.
Le-aș aduna cu o fundiță roșie să le împărtășesc la un Crăciun.
Din valuri pline de durere,
mă nasc acum chiar eu.
Inimă topită de chinul dorului tău
Regăsește-ți splendoarea în nopțile de fier!
