Poezie

Speranța-mbrățișează vântul, Sub ceruri ape-și prind mirare Când ploaia îmi sărută gândul. În coruri stele-și prind colindul Luminii, în nuanțe-n care Speranța-mbrățișează vântul. Din nori cerești îmi scot cuvântul Iar curcubeee râd sub zare Când 

Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat, în tăcerea ei transparentă călătorim spre stele, e o chemare, un dor crescut din lumină. Toate vin nevăzute spre centru, deşi toţi le văd depărtându-se de el! Turbionul vieţii 

Sufletul femeii de știi să-l cucerești, Bogății incomensurabile ai să primești. Arată-i cât de mult o iubești Și vei petrece zile și nopți, împărătești. Sufletul ei să îl descânți și să-l încânți, Din zori și 

Era un om a cărui liră desprinsă din mare şi din cer îşi continua cântul, (simţea seva dar n-o putea opri din curs) chiar dacă, doar vântul îi înţelege mesajul purtat de sunetele corzilor, ştia 

De-ai ști... dar nu știi, Doamne, cât aș fi vrut de mult să-i potolești privirea și-al vorbelor tumult, să-ncetinești căderea spre raiul nimănui și fulgerând tăcerea, să-i strigi în suflet lui: ”Elibereaz-o, las-o, i-a fost 

Zâmbeau la răsărit iar macii Gingaș prinzând mirarea-n floare, Ademenind c-un somn toți vracii. Își cântă-n doine porumbacii Emoții și povești în care Zâmbeau la răsărit iar macii. În stâne se-nfioară bacii Când timpul-și neagă 

În România m-am născut, pe bolta unui cer de lut. În România am înțeles că viața nu e despre sens...

Pe țărmul pașilor pierduți, Treceam întâia oară Îmbrățișați, neabătuți De vremea de afară. Era atât de cald, iar noi Ne luminasem chipul, Căci lumea-ntreagă dinapoi, Era, pe țărm, nisipul. Ne îndreptam spre un apus Cu 

Prin verdele crud de la-nceputuri Se scaldă irizante aripi de fluturi Iar pe fereastra deschisă spre soare Adie mireasma-nfloririi necuprinsă-n visare. Îngerii împodobiţi în haină nouă Adună din luceferi boabe de rouă Şi răstoarnă din 

Ne apropiem de cei care par a fi ca noi... Dacă suntem lei de lei, dacă suntem ploi de ploi, dacă suntem murgi sălbatici de sirepi cu coame-n vânt tot la fel de nebunatici, tot 

E-un du-te, vino rătăcit de versuri Cu umbre -nfășurate în trecut, Cu pașii rătăcind pe un ținut De amintiri pierdute de-nțelesuri. E-un trafic de regrete între seri Cu ochii amorțiți de oboseală Și-ncrâncenări ce cad 

De multe ori... eu, Cu suflet rece de ateu, Cer patima plăcută a beției, Slovei dulci a poeziei. De multe ori... eu, Doresc să fiu Morfeu, Să pot preface vise, În împliniri, ce nu-s ucise. 

Găsește-ți timp să mângâi, să alinți, în preajmă și-nspre tine să privești, s-asculți și tânguiri și rugăminți și să încerci cumva să le-mplinești... Găsește-ți timp să râzi, să-mbrățișezi, să cânți, s-alergi prin flori, să ții 

Soarele imi arde-n suflet Pe tine-n ochi cand te privesc. Si, cand nu esti, aud un urlet De simt ca-atunci nu mai traiesc. Cu zambetul imi mangai trupul. Emotii, ganduri imi trezesti... Neincetat ti-as privi