Femeia, ultima poruncă

De-ai ști… dar nu știi, Doamne,
cât aș fi vrut de mult
să-i potolești privirea
și-al vorbelor tumult,
să-ncetinești căderea
spre raiul nimănui
și fulgerând tăcerea,
să-i strigi în suflet lui:

”Elibereaz-o, las-o,
i-a fost de-ajuns amar!
De ce-i mai seceri vise?
N-o mai lovi-n zadar!
Ți-am dat-o ca poruncă,
iar în porunca mea
cu pietre nu se-aruncă!
Știi tu cine e ea?

E răsuflarea vie
a pruncului născut,
e viața care-n tine
a curs de la-nceput,
e dorul de acasă
și liniștea din prag,
e ochiul meu din ceruri,
privindu-te cu drag.
Ți-am dat-o ca poruncă,
s-o aperi, s-o iubești,
nu să-i înnouri cerul,
din rai s-o izgonești,
nici să-i acoperi ochii
cu vălul cenușiu
al clipelor ucise
de tine-n vis pustiu”.

Dar Tu nu i-ai zis, Doamne!
De ce n-ai spus nimic?
Eram eu prea departe
în raiul meu prea mic?…
Și m-am trezit deodată
că mi-e de mine dor,
când revărsam lumină
în ochii tuturor.

Și-atunci mi-am zis pe nume,
Femeie m-am chemat
și l-am iertat de toate,
el singur vinovat
că vocea mea nu-i cântec,
ci doar un vers șoptit,
ce, mai presus de toate,
l-a scris și l-a iubit.

Ne bucurăm pentru că ne citești. Webcultura există cu ajutorul donațiilor cititorilor săi.
Ne poți susține prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Silvia Risnoveanu

Silvia Risnoveanu De același autor

Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.

Recomandări

Adaugă comentariu