March 2018

Am pregătit pârtia pentru tine. Am plâns de dor, Am nins ușor, Zăpada am așternut-o Ca pe un mununat covor, Am împrăștiat nor cu nor, Brazii i-am împodobit de zor, Am tors al dragostei fuior, 

Nelinişte marină... Valuri peste valuri! Prin fiecare vers ni se conturează călătoria, oglindă de ape nemărginite, secunde galopante încăpăţânate să treacă într-un ritm incredibil. Treci prin poarta unui timp mitic al începutului, respiri clipele magice 

vara pleacă, eu plec, şi tu treci, toate trec, şi mă vindec de mine rătăcită prin noi, clipa curge şi nimeni nu ne-o dă înapoi. ca-ntr-o gară din care niciun tren nu mai pleacă pe 

A început într-o dimineață cu zumzet de albine. Face bine în cazul Hipoacuziei, mi-am spus; Niște Egoectomii și nu doar că o să ne auzim unii pe alții, dar o să ne și vedem. Ne-am 

Departe de oameni,trepte de tăcere urc, Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine. Dansez cu patimă pe cadranul timpului, Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate. Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu, 

Cuvintele știrbe mă mușcă de limbă - Au gust de sare îngerii? "Du-te!" mi-a zis, nu-mi e bine! Mi-a obosit cuiul din palme, n-am cum să-ți mai fiu cruce Hai du-te cât nu-ți e prea 

Printre toti, libertin in gandiri Hranitor de prezent prin lumina Azi invat sa renasc amintiri Si ma joc inocent, fara vina Niste umbre, culcate pe spate Se arata mirate - sunt rece! Ma privesc, ma-ndeamna 

Fărâmă de lumină, desăvârșit creată, nădejde omenirii, spre slavă i-ai fost dată, împodobită-n taină cu a nunții cunună, care unește cerul și pământul mână în mână. Născând eternitate prin jertfa ta divină, Tu faci iubirea 

Ce-i în al tău gând, viață Când îmi luminezi fața Dimineața Când sângele îmi plimbi prin vene Uneori în clocot, alteori alene Sau când tragi o perdea de ceață de nu mai văd florile din 

Problema nu se referă la locație, poziția stelelor, putere de aspirație, sau încadrarea într-unul din sisteme, ci la cel care, trăind atâtea dileme, de viață nu mai are vreme, fiindu-i mai comod să se-nroleze în 

Urăște-mă când pleci fără tăgadă, Din basmul nostru cel perfid Și lasă gândurile încet să-ți cadă, Pe lacrima ce-ți e rănită într-un rid. Mai uită-te incă o dată la cutremur, Când pleci, cu toată amintirea 

Tu, ești o poezie. Îmi plac mult versurile tale albe, Rimele tale mă fac să roșesc. Povestea ta este cea mai frumoasă Din Univers, scrisă vers cu vers. Metaforele mă fac Să plutesc pe un 

În nopțile ce vor urma De-atâta dor voi suspina Şi voi aprinde candela Rugându-mă la umbra ta. În nopțile ce vor veni De-atâta dor m-oi chinui Iar gândul mă va urgisi Căci tu nu eṣti 

Noi ne respirăm unul pe altul- prin ochi și prin buze, în altarul ce ne desăvârșește, golindu-ne de cuvinte. Astfel, devenim tăcere, ca o enigmă pierdută între o mângâiere și alta, căci e prea mult