2017

ştiu că va veni o primăvară în care eu voi fi, din nou, cea mai frumoasă se va ridica ceaţa de peste pădure toate porţile Timpului se vor da de pereţi se vor rotunji ca 

Mă uit cum ninge, iubito, devreme, cum pe deasupra ta s-aștern, ca într-un colind etern, toți fulgii de ninsoare rară hai să ne prefacem în copii în alba minune și-n splendidă seară, în oameni de 

Ar fi puțin să-ți spun doar "te iubesc" Căci ce simt e departe de a fi lumesc Doar ochii trebuie să se întâlnească Să vezi ce cuvintele nu pot să rostească. Ar fi puțin să-ți 

Mă uit cum ninge, iubito, devreme, cum pe deasupra ta s-aștern, ca într-un colind etern, toți fulgii de ninsoare rară! hai să ne prefacem în copii în albă minune și-n splendidă seară, în oameni de 

Mai cade-o toamnă plumburie, dragul meu, Cocorii flutură aripi în depărtări, Iar fluturii în laț se zbat, le este greu Să mai răzbată ceața dincolo de nori. Și, aș vrea alene, să pot a mă-nfrupta 

În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost 

sunt dimineţi în care nostalgia mă face să cred că exişti cu adevărat dincolo de fereastra cu care măsor depărtarea gândul meu bâjbâie după tine - mânuţă a copilăriei întinzându-se după cireşe şi cuiburi de 

În patul cu speranţe plouă din cer mirese şi stă cu lumînarea aprinsă un zevzec, se-mpart gogoşi cu urdă pe strada Zece Mese, amantele de beznă se-ndrăgostesc sub bec. În cîte-o dimineaţă răsună veşnicia ca 

Ninge cu fulgi mari, dulce desfătare, Dumnezeu coboară, îngerii colindă, Oameni de zăpadă cresc în depărtare, Țurțuri spiralați licăresc la grindă. Mă cuprinde dorul de copilărie, Raiul îmi părea orice glastră ninsă, Stele-am strâns în 

"Voiam să-ţi spun că ninge" şi cerul tot se- apleacă Să îmi sărute-obrazul şi pleoapa cea de gheaţã Să îmi zidească-altare de albã nea în faţă În straiele de mire cu mine să petreacă. "Şi 

adevărata libertate vine cântând ca o pasăre fără nume care taie cerul cu linii aurii deschizând porțile veșniciei fulgii rămân ca un semn pe podeaua temniței un foșnet ca un ultim gând pământesc apoi liniștea 

Ţi-am îmbrăţişat adânc oftatul, Cu trupul meu, rănit de stele, Când Marea-mi răvăşise patul Cu ale tale, rebele, blonde vele. Ţi-am ancorat, cu mare grijă chila, De gheară din adâncurile mele, Iar braţele ţi le-am 

Ești mugur înflorit în roz petale Sub legământ, a doua mea aripă, Eu, prelungire-a dorurilor tale, Zbor întregit în fiecare clipă. Curgi ca un râu, în trupul meu, cascadă, Stârnești bobocii întețind parfum, În palma