În căutarea anotimpului iubirii

Marea iubire a lui Sebastian – dramă biografică romanțată.

Boema este o stare de spirit. Boema îți oferă un timp pentru regăsire; ai la dispoziție timp de fugă, de tine însuți, de  realitate, de ceilalți, uiți orice încorsetare socială sau morală. Există, în București, locuri discrete, unde poți regăsi ceva din spiritul vremii în care boema artistică își trăia vârsta de aur. Într-un cadru cochet, cu muzică-n surdină, te învăluie dorința de-a afla cum se trăia și se iubea odinioară.

Diana Mihailopol a re-compus, în spectacolul-lectură Marea iubire a lui Sebastian, atmosfera de efervescență a creației din perioada interbelică a secolului trecut. Directorul de scenă a dovedit o mare acurateţe în adecvarea la mijloace a unor opere literare (volumul de memorii Artistul şi oglinda al actriţei Leny Caler și celebrul Jurnal al scriitorului Mihail Sebastian), corespondența dintre cei doi, cărora le-a adăugat unele dialoguri imaginare.

Regizoarea a operat cu măsură în dramatizarea jurnalelor, selectând părțile “miezoase”, apoi  a conferit muzicii şi luminii statutul de personaje, structurându-le o individualitate distinctă. Pe micuța scenă bucureșteană, patru siluete vor depăna povești de iubire. Boema înseamnă libertate, iar aceasta se manifestă printr-un refuz total al ordinii pre-stabilite al valorilor bătute în cuie ale unei societăţi filistin-ipocrite. Așa se pare să fi fost și seducătoarea actriță Leny Caler, răsfăţata celor mai importanţi cronicari dramatici ai vremii, adorata mai tuturor colegilor de scenă, muza monştrilor sacri ai literelor interbelice (Mihail Sebastian, Camil Petrescu, Tudor Mușatescu). Tulburătoarele mărturisiri diaristice, din volumul Artistul şi oglinda au captat atenţia şi interesul lumii teatrale româneşti şi au proiectat în lumina reflectoarelor personalitatea seducătoarei actriţe și-a celebrului dramaturg, Mihail Sebastian, în fascinanta lume boemă bucureșteană. După ani de peregrinări prin Europa, devenită un suflet rătăcitor, un om cu o memorie supraîncărcată, Leny retrăiește idila cu Mihail Sebastian, încercând să reconstituie un anotimp fericit.

Sub lentila sensibilității actriței Rodica Mandache, nostalgia și unda de regret se insinuează și sensibilizează profund. Cu același aer de ingenuă (Maria Panait / “Doruleț” din Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu), dar cu maturitatea unor decenii, fragila blondă este o prezență ce-și  păstrează lenea catifelată a personajului, dar şi disperarea femeii ameninţate de timp (vârstă).

Rolul din acest spectacol reliefează acea vreme când fiori te-apucă aşa, ca din  senin, când te frământă mii de doruri şi nici măcar nu ştii de unde-ţi vin. Memoria scoate fotografic, din adâncul depozitelor nevăzute, neînchegate, stări şi forme de viaţă reală. În rostirea- încărcată de lirism- a Rodicăi Mandache, personalități ale lumii culturale din veacul trecut capătă contur și revin în atenția publicului. Recitativul actriței, delicat şi subtil, dar şi expresiv-penetrant, este potenţat de muzica din fundal (Cristian Vasile, Jean Moscopol, Minciuna – mixată cu Metallica, Nothing Else Matters).

Sebastian, în ipostazierea tânărului Marius Manole, străbate cu mult farmec calea transfigurării de la pasionalul îndrăgostit la resemnatul dramaturg, înșelat de propriile sale iluzii. Expresia – aparent calmă – de pe chipul junelui interpret ne face să înțelegem paradoxul amorezului. Singurătatea îndrăgostitului nu este solitudinea unei ființe – iubirea se declară, ea vorbește, se povestește pe sine – ci singurătatea sistemului (doar el face cu ea un sistem). Marius Manole potențează valenţele expresive ale unui actor antrenat în partituri cu adâncime psihologică și expune durerea celui care-a trăit “jocul de-a iubirea”. Lumea e dublă, neîncetat ruptă. Viaţa e mereu nuanţată. Omul de litere i-a înțeles tîlcul, găsindu-și alinarea în scris. Mihail Sebastian portretizat de Marius Manole este o victimă a autoiluzionării în materie de iubire, supraviețuind la modul sublim prin fulgurația liricii sale, care i-a inspirat regizoarei concepția spectacolului.

Piesa Jocul de-a vacanța  a rămas o dovadă concretă a iubirii pe care autorul i-a purtat-o celei pentru care-a creat rolul Corina. Pe scena de la Godot, alături de Leny (Rodica Mandache) și Mihai (Marius Manole) va poposi și  cuplul Corina (Ana-Ioana Macaria) – Ștefan Valeriu (István Téglás). Proiectată în ideal, relația autor-artistă capătă valențe lirice în ipostazierile din această comedie. Prezența personajelor din textul dramatic vine să echilibreze la nivel narativ planurile acțiunii. Fiecare dintre cei doi interpreți sunt plasați în imediata vecinătate a eroilor principali, ca un alter-ego. Replicile lor se-mpletesc armonios cu cele ale lui Leny și Mihai.  Costumele à la marinnaire și aerul voit afectat atestă identitatea lor, de “personaje”. Frumuseţea simplității plastice a scenografiei şi a costumelor se prelungeşte sonor în acordurile muzicii interbelice în original, în conturul discret al light-design –ului.

Puterea magiei nu este altceva decât puterea cuvintelor de a trece dincolo de percepție, de prezent, de a ținti spre o altă lume. Vraja spectacolului Marea iubire a lui Sebastian se întemeiază pe energia metaforică a rostirii și-a jocului. Arta, cea mai importantă manifestare a jocului, cultivă ceea ce este mai uman în ființa noastră: spiritualitatea. Edificiul regizorului-dramaturg (Diana Mihailopol) se sprijină pe expresivitatea penetrantă a cuplului actoricesc Rodica Mandache-Marius Manole, care a pus în valoare analiza lucidă asupra condiţiei artistului, pe fundalul unei povești de amor. Impecabila croială a replicilor (când monolog, când dialog) conferă o ținută specială acestei adaptări scenice.

Dăruind publicului o experienţă deopotrivă teatrală şi profund umană, Marea iubire a lui Sebastian rămâne o recomandare / alternativă pentru nevoia omului de statornicie prin… artă.