În culisele puterii

Quai d’Orsay / The French Minister – savuroasă comedie cu tentă politică.

Bertrand Tavernier semnează o simpatică comedie populară, în buna tradiție franceză, provocat fiind de o serie de benzi desenate (realizată de Abel Lanzac & Blain Christophe și vândută în peste 400 000 de exemplare, Éd. Dargaud, 2010), serie  ce-a luat peste picior “stupul” din Quai d’Orsay. Personajul Alexandre Taillard de Worms a fost inspirat de Dominique de Villepin (din perioada în care a fost Ministrul Afacerilor Externe) și devine acel “Ciac!Ciac!Ciac!” care nu cedează în fața limbajului diplomatic.

The-French-MinistreFidel spiritului seriei BD, Quai d’Orsay / The French Ministre (2013) cultivă libertatea dialogurilor percutante, insuflând un ton de bună dispoziție, amplificat de bucuria din jocul actorilor. Realizatorul peliculelor  Que la fête commence, Coup de torchon și La Princesse de Montpensier și-a obișnuit publicul cu drame, însă – de această dată -, surprinde prin umorul spumos din recenta producție. Sub alura de farsă, această comedie – jubilatoare şi contagioasă – ne povestește și despre lucruri grave, fără a le diminua importanța (crizele internaționale).

Scris de Tavernier, cu sprijinul lui Antonin Baudry, scenariul este un mic giuvaier, migălit cu finețe și eleganță, fluid în pofida unei impresionante densități de informații. Cu aparența unui vodevil, filmul nu pică în capcana aglomerării unei serii de scheciuri. Camera de filmat pătrunde în fiecare colț al Ministerului – aici și acum -, pentru capturarea momentelor de furie sau de râs. Oamenii care populează acest microcosmos – prezentat ca un perpetuum mobile  -se ocupă de marile probleme ale lumii. Deși sunt persoane ca oricare altele, aceste ființe trebuie să rămână deasupra tuturor, încercând să mențină un echilibru geopolitic delicat.

Alexandre Taillard este un bărbat de succes, admirat de femei, chiar dacă este Ministrul Afacerilor Externe al Franței. Coama sa argintie și trupul atletic stârnesc admirația oriunde    s-ar afla – de la tribuna Națiunilor Unite până în butoiul cu pulbere din Ubanga. Aici, îi apostrofează pe mai-marii lumii și invocă forța marilor spirite cu scopul de-a promova pacea, apasă nervos pe trăgaciul argumentului cultural ca să-și justifice aura de viitor laureat al premiului Nobel pentru Pace. Alexandre Taillard de Worms este un spirit puternic care se sprijină pe “trinitatea” conceptelor diplomatice: legitimitate, claritate și eficiență. În acest mod, dorește să-i înfrângă pe neoconservatorii americani, pe coruptii rușilor și pe chinezii  lacomi. O astfel de lume nu merită grandoarea spiritului din Hexagon.

Tânărul Arthur Vlaminck, un proaspăt absolvent de ENA (École Nationale d’Administration) este noul angajat, responsabil cu “limbajul” Ministerului Afacerilor Externe. În mod evident, va trebui să scrie discursurile ministrului! Totuși, junele este constrâns să se acomodeze cu noul său loc de muncă. Între șeful de personal și consilierii – care gravitează în Quai d’Orsay -, tronează stresul, iar loviturile nu sunt deloc rare și nici ușoare. Când să poată zice că a întrezărit destinul omenirii, tânărul este amenințat de inerția tehnocraților.Tavernier observă fără a judeca și prezintă o galerie de personaje complexe, încât acestea nu pot să fie reduse doar la o caricatură. Filmul nu are intenția de-a demistifica clasa politică, dar ne permite să asistăm, temporar, la manevrele politicienilor. Ministrul Afacerilor Externe conduce, cu o mână de fier, o întreagă armată de specialiști.  El preferă onomatopeele atunci când i se adresează consultantului pentru limbaj, însărcinat cu redactarea discursurilor sale.

Quai d’Orsay

Regizor: Bertrand Tavernier
Scenarist: Abel Lanzac
Operator: Jérôme Alméras
Muzica: Philippe Sarde
Producător: Jérôme Seydoux
Monteur: Guy Lecorne

Distribuţia

Thierry Lhermitte (Alexandre Taillard de Worms)
Niels Arestrup (Claude Maupas)
Raphaël Personnaz (Arthur Vlaminck)
Bruno Raffaelli (Stéphane Cahut)
Julie Gayet (Valérie Dumontheil)

Premii și nominalizări

Prezentare specială la Toronto, International Film Festival, 2013;
3 nominalizări la Premiile César;
Cel mai bun actor, Niels Arestrup (Premiile César, ediția 39).

“Locatarul” din Quai est întrupat de un Thierry Lhermitte impecabil. Omniprezent, exuberant, strigând, trântind ușile aproape în toate trecerile sale (mobilierul pare să nu fi suferit daune ireversibile), aceasta îi conferă personajului un farmec orbitor, dându-i valențe speciale. Ministrul portretizat de Lhermitte are o pasiune pentru Heraclit (ale cărui citate vor fi  punctate / afișate pe ecran), de aceea “penelul” (Arthur Vlaminck) lui trebuie să se ocupe permanent de citarea filozofului. Niels Arestrup este șeful (Claude Maupas) care temperează înflăcărările ministrului, creând un contrapunct inteligent care consolidează credibilitatea întregului. În ceea ce îl privește pe Raphaël Personnaz (descoperit de același Bertrand Tavernier), perfect în rolul junelui aterizat direct în “mușuroiul cu furnici”, el își confirmă potențialul umoristic mare, realizând un duo antagonic – fără cusur – cu extravagantul ministru. Trioletul Thierry Lhermitte, Raphaël Personnaz și Niels Arestrup este aliajul solid dintre elita culturii franceze, prospețimea “bobocului” și înțelepciunea “lupului bătrân”.

Pelicula Quai d’Orsay, susținută de o editare nervoasă – care ne menține într-o veghe neîntreruptă – și de un montaj de mare inventivitate (split screen, camera în mișcare), vibrează cu forță pentru plăcerea privitorului. Spectatorul se furișează, discret, pe coridoarele aurite ale puterii și asistă la munca asiduă a oamenilor din umbră. Bertrand Tavernier încheie misiunea /comedia cu tentă politică printr-un zâmbet discret alăturat hohotului homeric al publicului.

Mădălina Dumitrache

Mădălina Dumitrache Facebook | De același autor

Cultura te îmbogăţeşte, te plasează pe o anumită ierarhie valorică, cu condiţia să fie dublată de inteligenţă şi de cei şapte ani de acasă. Licenţiată în Teatrologie-Filmologie (UNATC "I.L.Caragiale, Bucureşti) şi Pedagogie (Univ. Buc.), mă simt aproape de cei "săraci în arginţi, dar bogaţi în iluzii" ştiind că cea mai subtilă şi solidă formă de supravieţuire este CULTURA.

Recomandări

Adaugă comentariu