În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri

“Am iubit-o și, câteodată, și ea m-a iubit…”

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.

Pot scrie, de exemplu: “noaptea-i înstelată
și stelele tremură albastre în depărtare”.

Vântul nopții se răsucește în văzduh și cântă.

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Am iubit-o și, câteodată, și ea m-a iubit.

Într-una din aceste nopți am strâns-o în brațe.
Am sărutat-o la nesfârșit sub cerul imens.

M-a iubit și, câteodată, și eu am iubit-o.
Cum aș fi putut să nu-i iubesc ochii ei mari?

În noaptea asta pot scrie cele mai triste rânduri.
Cum să mă gândesc că n-o mai am? Să simt că am pierdut-o?

Cum să ascult imensa noapte, mai imensă fără ea?
Și rândurile cad în suflet ca roua pe izlaz.

Ce mai contează că iubirea mea n-o mai poate păstra?
Noaptea-i înstelată și ea nu-i lângă mine.

Asta-i tot. În depărtare cineva cântă. În depărtare…
Cu pierderea ei nu mă pot împăca.

O caut cu privirea, dorind s-o aduc mai aproape.
Inima mea o caută, dar ea nu-i lângă mine.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar cum am putut-o iubi…
Vocea-mi vrea să fie vântul, să-i gâdile auzul.

A altuia. Va fi a altuia. Ca înaintea săruturilor mele.
Vocea ei, trupul ei de lumină. Ochii ei fără hotare.

N-o mai iubesc, asta-i sigur, dar poate încă o iubesc.
Iubirea e atât de scurtă și-atât de lungă e uitarea.

Într-una din aceste nopți am strâns-o în brațe,
și sufletul nu mi-e împăcat cu pierderea ei.

Chiar de-i ultima zvâcnire pentru ea
și acestea ultimele rânduri.

Pablo Neruda, Poemul XX
(din Douăzeci de poeme de iubire și un cântec de disperare)

Become a Patron!