Oameni…
Oamenii sunt FIINȚE VII, NU SUNT LUCRURI! Nu sunt de unică folosință, nu îi murdărești, nu poți să-i cureți, nu poți atunci când ai chef să-i scufunzi în pleceri, clipe și complimente, nu poți să
Ciobanu Violeta-Sabina
Pentru a publica în cadrul Cenaclului WebCultura trimite-ne textul tău prin intermediul acestui formular. Și, nu în ultimul rând, te rugăm să citești și cele câteva rânduri scrise aici. Important: autorii care au publicat deja cel puțin trei creații în paginile Cenaclului și doresc pagini de autor sunt rugați să ne contacteze prin intermediul aceluiași formular.
Celui Fără Chip
Eu sunt Cel ce sunt Şi-atât! Nici Dumnezeu şi nici Allah Ci doar esenţă din esenţă. Însă omul m-a-ncadrat În tipare şi religii Fiind că mintea-i e prea mică Să pătrundă prin vestigii. Dar ce
Sânzienele, către curaj
"Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că
Și mă duc, mă duc a-înfiorare
Balansoarul gândurilor mele Leagănă iubirea printre stele. Bate-un vânt, pleacă-un gând Frunză legănată sunt De la inimă până ele. Iarba mea frumoasă, unduită Ești aleasa cerului gătită Tot cu foi de trifoi Înverzind de-atâtea ploi
Să mă ierți…
Te-am smuls aseară din brațele liniștii nocturne și te-am aruncat în necunoscutul vârtej al gândurilor M-ai implorat cu o ultimă bătaie a aripilor să am milă de tine Să nu te las iar pradă rațiunii
Montagne-russe
Fiecare celulă a mea gravitează în jurul copacilor autobuzelor copiilor şi A dimineţilor siberiene în care palpită priviri în umărul meu stâng Îmi imaginez un montagne-russe cu oameni calzi munţi abrupţi Şi o reîntoarcere în
Icoane de os
Printre clape de os Înecate în roșii ape Zăcea un babilon de versuri Acolo am auzit prima oară liniștea, Când s-a izbit de icoane.
Cum
Cum am murit eu în mine n-o să-mi mai moară niciodată nimeni.
Adio, dar rămâi cu mine
Îşi trece uşor degetele peste scoarţa aspră a arţarului. Copacul freamătă cu frunzele scuturate de o pală de vânt. Bărbatul continuă să-l pipăie până când simte sub deget glonţul înfipt sub scoarţă. "Tare bun mi-ai
De un fel sau altul
Pe marginea prăpastiei cultiv sentimente Din care voi face un pod îngust, o punte Să ajung în interiorul tău unde lupte, Lupte se dau printre gânduri inocente. Să te găsesc veselă, optimistă, onestă, Răbdătoare, o
Confruntarea
Crezi că ai nevoie de întuneric să faci lipsită lumina, să o faci să dispară? Distanța de la retină la oglindă crezi că e prea mică încât să te pierzi în cel mai tenebru labirint
Tu ești aici doar ca să nu fie el
Și uite că se întâmplă din nou. Cuvinte, sintagme, fraze lungi îmi aleargă prin minte, într-un tumult copleșitor. Aș vrea să nu le mai aud, aș vrea să le inchid undeva să mă lase să
Numai poemul vindeca
Am simtit durerile nasterii fiecarui cuvant porii dilatati, tamplele zvacnind boabe fierbinti de sudoare vaiete imi recunosc poemele toate prin sange si jertfa carnea lor sacrificata pe altare tamaia care se inalta vinul cel nou
Pentru că trebuia să se întâmple…
Se întâmplă ca uneori să cauți fericirea cu ardoarea orbului care caută lumina și ea nu e nici în noi, nici în afara, ci, în mod bizar, în contrariul căutărilor noastre. Se întâmplă ca atunci
În nopţile în care plâng tăceri
În nopţile în care plâng tăceri încă mai simt păşind plecarea ta, adun din colbul prins sub tine ieri şi strâng la piept un dor ce mi te vrea. Se-aude crivăţul căznind să mă doboare