A început într-o dimineață cu zumzet de albine. Face bine în cazul Hipoacuziei, mi-am spus; Niște Egoectomii și nu doar că o să ne auzim unii pe alții, dar o să ne și vedem. Ne-am
Departe de oameni,trepte de tăcere urc, Mă atrage nerostitul în depărtarea neştiutului mâine. Dansez cu patimă pe cadranul timpului, Tălpile mele îmbrăţişează ora ruptă pe jumătate. Pe tâmple mi se prelinge o lacrimă de zeu,
Cuvintele știrbe mă mușcă de limbă - Au gust de sare îngerii? "Du-te!" mi-a zis, nu-mi e bine! Mi-a obosit cuiul din palme, n-am cum să-ți mai fiu cruce Hai du-te cât nu-ți e prea
Printre toti, libertin in gandiri Hranitor de prezent prin lumina Azi invat sa renasc amintiri Si ma joc inocent, fara vina Niste umbre, culcate pe spate Se arata mirate - sunt rece! Ma privesc, ma-ndeamna
Fărâmă de lumină, desăvârșit creată, nădejde omenirii, spre slavă i-ai fost dată, împodobită-n taină cu a nunții cunună, care unește cerul și pământul mână în mână. Născând eternitate prin jertfa ta divină, Tu faci iubirea
Problema nu se referă la locație, poziția stelelor, putere de aspirație, sau încadrarea într-unul din sisteme, ci la cel care, trăind atâtea dileme, de viață nu mai are vreme, fiindu-i mai comod să se-nroleze în
În nopțile ce vor urma De-atâta dor voi suspina Şi voi aprinde candela Rugându-mă la umbra ta. În nopțile ce vor veni De-atâta dor m-oi chinui Iar gândul mă va urgisi Căci tu nu eṣti
Unde fugim noi, umbre de timp ? Firave, purtate in temple astrale Un vant adie din neantul rece Inghetand al meu suflet pierdut Si vad kilometrii in coridoare Biblioteci suspendate de intrebari Se aude sarutul
Începusem să—mi aud sângele Cum se—ntorcea de la picioare Înjunghiat în spate de drumuri Și—ngreunat de vorbele—topoare Am vrut să ridic de pe masă ceasul Dar nici nu l—am putut clinti Lipit de pânza școlarului
Am cules astăzi ultimele flori albastre, creşteau în mine ca o presimțire. După obiceiul pământului le-am transformat in cuvinte. Ca într-o alveolă de schimnic cobor în poezia mea câteodată ca şi când aş urca. Uneori
Azi, e despre cine ești, Despre cum poți să pășești; Cum strângi tot ce risipești Ca să știi să te găsești. Amintiri ce-ai izbăvit, Te-au lăsat să fii aici; Și-ai știut să vrei să cazi,
Mi-ai zis o dată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciune Și m-ai trimis apoi în lume s-o găsesc Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea, Ci bob cu bob, trudind am s-o-ntâlnesc Și-aș-am plecat la drum cu sacu-n
Un răsărit pe un întins de ape... Cimitir de ape? Naufragiaţii se pierd pe valurile uneori, furtunoase. Eşti aşezat între virgule, undeva la capăt. Mereu îţi găseşti unul ca să poţi trece mai departe. O
Prea mult mi-ai pășit cu bocancii pin suflet Lăsându-mi urme de om grăbit Ai deschis alei nevrute cu-al tău umblet Și trandafiri, călcând nervos, tu mi-ai strivit Azi torn asfalt încins pe-a tale urme Fereastră-mi
Saxofonistul se apleca deasupra instrumentului, ca un îndrăgostit incurabil, chinuit de o permanentă dorinţă fizică în faţa căreia nu putea opune rezistenţă, iar degetele lungi apăsau pasional clapetele metalice, în timp ce suflul extras din