Ești unul din oamenii în trecere din viața mea, dar nu un trecător oarecare.
Ai atins străfunduri din mine de care nici nu bănuiam. Ai descoperit femeia din mine. O femeia ce a suferit din multe cauze, numai de iubire nu. Nu eu te-am ales, sufletul meu te-a ales.
Din uniunea sufletelor noastre nu poate să se nască o iubire rodnică. O iubire rodnică e rezultată din gesturi, fapte, declarații, atenții, emoții, dovezi dacă vrei. Atunci când oferi, ai nevoie de certitudinea că nu-ți risipești darurile. Atunci când primești, ai responsabilitatea să primești cu grijă și recunoștință darurile celuilalt.
Ți-am hiperbolizat darurile, îmi împlineam setea de iubire doar cu picături. Știindu-te fericit mă simțeam fericită și cu dorința imensă de fi omul cu care a-i vrea să o împărtășești. Știindu-te mâhnit, dar nu alături, îmi doream să-ți alung tristețea cu gânduri de pace și iubire. Știindu-te însingurat, îmi doream să-ți animez existența. Te adoram în gând și-mi era de ajuns.
Fiind la distanță unul de altul iubirea părea atotlocțiitoare și atotcuprinzătoare. Îți atribuiam calități excepționale. Te urcam pe tron și te idolatrizam. Pentru că tu erai un univers necunoscut pentru mine, preafrumos și inaccesibil în același timp, la care voiam cu diandinsul să ajung. Orice gest mărunt de atenție din partea ta mă înaripa și mă făcea să sper că aș însemna ceva mai mult decât toți ceilalți pentru tine.
Ce naiviate!
Astăzi totul s-a spulberat. Mi-ai demonstarat a nu știu câta oară că nu ești omul în care pot să mă încred. Că am fost o oarecare. Mi-ai întors spatele când tot ce îmi doream era un semn mărunt venit de la tine. Nu l-am primit. Astăzi nu mă mai mulțumesc cu picături. Acum știu ce vreau și că tot de ce am nevoie e în mine însumi.
Între noi s-a creat o prăpastie de netrecut. Astăzi îmi îngrop acolo iubirea. O iubire infructuoasă. O iubire blazată ce se va pierde fără urmă în neant. Ba nu, ea va servi drept îngrășământ pentru o nouă iubire. Una adevărată! Care o să dureze.
