De Ziua Mondială a Presei, Bursele JTI pentru Jurnaliști anunță ediția 2019 - 2020, realizată cu sprijinul foștilor bursieri, al Asociației „Clubul Presei Economice”, al Fundației Art Production și al agenției Ad Media Consult. Programul,
Te-ai gândit vreodată că va veni o zi în care îți vei bea cafeaua și vei privi spre cer și spre mare în același timp? Te-ai gândit vreodată că va veni o astfel de
Există mai multe momente de repaus pe care suntem datori să ni le oferim, să stăm pe marginea lor şi să înghiţim linguriţă cu linguriţă durata lor. Pentru o clipă, timpul curge altfel, curge invers
Zece gânduri. Mulţi caută fericirea mai presus de om; alţii mai prejos. Dar fericirea e pe potriva omului. Orice călător perfect creează întotdeauna ţara în care călătoreşte. Dacă omul nu ajunge pe buza prăpastiei, pe
Îmi este greu să scriu despre ea nu pentru că nu am cunoscut-o suficient – poți, oare, cunoaște pe cineva cu adevărat, totuși? – ci pentru că vreau să v-o redau tot pe-atât de frumoasă
Ființele umane, sunt acelea ce se proclamă complexe. Dar unde se reflectă acea plurivalență? Gândurile definesc al nostru caracter. Dar ce se întâmplă cu cei ce au momente când dețin capacitatea de a se detașa
Oamenii vin și pleacă, iar noi îi iubim. Dar cum măsurăm cât îi iubim? Care e limita maximă de oameni care pot fi iubiți autentic într-o viață de om? Și cum știm când îi iubim?
Vioara este un un vis sonor magic. Este un vis care ne poate face să evadăm din acele abisuri ale existenței și să ne înălțăm ochii către cer. Este o forță arhimedică, dar sonoră. Sunetul
La urma urmelor, ați putea să vă întrebați dacă ne naștem singuri și murim singuri, atunci care este acea valoare fundamentală permanentă pe care o au legăturile? (Irvin Yalom- Privind soarele în față) Legăturile răsar
Vă reamintesc o butadă celebră care sună astfel: „Ai citit Evanghelia după Matei? Nu, dar am văzut filmul...“. Triumful acestei mentalităţi superficiale şi păguboase este vizibil cu ochiul liber la actuala generaţie de elevi şi
Cât de târziu, putem noi, ca ființe umane, să realizăm nimicnicia vieții noastre? Suntem nici un fir de praf pe lângă imensitatea Universului, pe lângă vastitatea materiei înconjurătoare. Vârsta noastră, fie de 100 sau 70
În mod inevitabil te lovești de ea de îndată ce te dai jos din pat și uite-așa reîncepe lupta de a-i face față: fiecărei noi zile... Îmi amintesc de o zi de toamnă de acum
Există un moment când toți realizăm că nu pentru cine dori noi contăm cel mai mult. Când conștientizăm că ceea ce ne dorim, pe cine iubim, deși nu înțelegem fenomenul iubirii în mod unitar, nu
Despre amăgirile telurice. Poate că sufletul nici nu apucă bine să moară aici, în această viață, că și trece deja în celălalt trup, cel nou, și-și ia în primire viața ne-ncepută. Și poate că de-asta
Îmi plac toți copiii, fără excepție, câtă vreme n-au apucat să învețe de la adulți răul, blestemăția, ferocitatea și viclenia. Ei sunt cheia (magică) prin care adulții ar putea încerca să-și păstreze candoarea, curăția inimii