♣ "Bugetul de criză a împins Administraţia Naţională a Penitenciarelor să liberalizeze regimul deţinuţilor. "Oricine este interesat, poate să vină la noi cu buletinul şi negociem", declară Cristian Micu, reprezentantul Penitenciarului Jilava. Acesta susţine că oferă
Un proiect de care și România ar avea nevoie. Pentru că "arta ne ajută să ne umanizăm". AFUERA 2012 este un proiect street-art a cărei prima ediție va avea loc în luna iulie 2012 în
Faci parte cu adevărat dintre aceia care disting ce este moral de ceea ce este imoral? O instalație artistică realizată de grupul creativ Nota Bene, din Instanbul: un text care pune în discuție pragul eticii
Mai au încă mamele noastre visuri, speranțe și călătorii de terminat? La 67 de ani, Melody vorbește despre viața ei - și despre speranțele, eșecurile și visurile sale - în timp ce explorează magnificele ape
Impresionant! Grație unui aparat auditiv, micuțul Cooper, în vârstă de doar ani, își aude pentru prima dată numele. Și, în același timp, își aude pentru prima dată mama. În acest moment, Cooper știe deja să
...pe care ar trebui să le (re)invățăm de la copii. 1. Nu toții oamenii sunt la fel. 2. Trebuie să fii întotdeuna pregătit pentru a face față provocărilor. 3. Gândirea pozitivă este cheia succesului. 4.
Da, tu! Tu cel care îți alegi cu grijă prietenii din online și tu cel care online ești prieten cu toată lumea. Tu cel care ții pasul cu viața la fiecare click și tu cel
O poveste incredibilă și șocantă petrecută în Spania zilelor noastre. Notă: acest articol nu ia în discuție nici convingerile și nici dogmele religioase. Astăzi, 28 mai 2012, a început procesul artistului spaniol Javier Krahe. Javier, unul
Nadine Schweigert s-a căsătorit. Cu ea însăși. Cu ceva vreme în urmă vă prezentam documentarul BBC care, între alte cazuri, relatează și povestea unei femei căsătorite cu Turnul Eiffel. Iată astăzi un caz cel puțin la
Legea "Big Brother" a fost adoptată: furnizorii de telefonie şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni unele date ale abonaţilor. Camera Deputaţilor a adoptat astăzi, cu doar 18 voturi "împotrivă" şi 13
"Uniunea Astronomică Internaţională a decis denumirea unui asteroid cu numele ţării noastre. Numele a fost propus de către doi oameni de ştiinţă, românul Mirel Bârlan, de la Observatorul din Paris, şi americanul Richard Binzel, de
Un scurtmetraj premiat. Ați sesizat vreodată că timpul se scurge diferit la diferite vârste? Că, în timp ce în copilărie o singură după-amiază pare să fie nesfârșită, la maturitate avem impresia că ea durează din
Despre lume, despre oameni si, mai ales, despre frumusețe. "Am un prieten care e artist și care, cândva și-a exprimat o părere cu care nu sunt foarte de acord. Ținea în mână o floare. Și
Viața privată: un termen pe cale de dispariție. "Dacă în scurt timp nu vom adopta legea privind retenţia datelor, riscăm să plătim câteva zeci de mii de euro pe zi. Pe zi şi pentru fiecare
O dovadă filmată care ar putea să îi ajute pe mulți dintre cei aflați într-un moment greu al vieții. Se numește Arthur Boorman și este un veteran al războiului din Golf. Din pricina numeroaselor sărituri din