De toamnă. De dragoste.
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumăriu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Și cade lumina și trage să moară.Și sunt întrebări prin natura puzderii
Și sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Și vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.Aicea la munte mai poate să spere
Și cel care moare că moartea-i departe
Și noi să fugim și să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poșta și moartea.Adrian Păunescu,
Pastel de toamnă
