O frumoasă poezie.
Mai știi când îmi spuneai că Sfinții
nu locuiesc defel în Rai
ci stau ascunși în sâni și-n coapse
și, uneori, în căni cu ceai
precum acelea pentru care
pân’ la Stambul mă pui sa zbor?
Mai știi când îmi spuneai că Sfinții
nu fac minuni ci fac amor
îmbrățișați de fin mătăsuri
pe care-apoi, în zori de zi,
le-aștern pe ale noastre trupuri
căci Sfinții sunt de fapt copii
– ce au rămas așa de veacuri,
fără vreo umbra de păcat –
iar seara-n vis, pepit creează,
icoane pentru sărutat?Fabian Anton,
Mic tratat de colorare a nopții 108
