Un adevăr incomod. Și dureros de valabil și astăzi.
“Eu când sunt invitat la un concert este, poate, pedeapsa vieții mele. Eu, dacă ar fi să mă închidă, nu știu, Partidul Comunist Român, și mi s-ar oferi – domn’e, ce vrei, sa stai cinci ani în pușcărie sau să asculți un concert dirijat de Brediceanu, să spunem… Nu râdeți, că sunteți toți vinovați! Ați înlesnit o mediocritate fără niciun talent, un intrigant cum nu sunt doi să ajungă să determine evoluția artistică a României, unul dintre cele mai talentate popoare pe care le cunosc… Dar cum ați înghițit, măi, cum ați înghițit? Aveți toți o enormă vină în situația artistică mediocră în care vă găsiți!”
Sergiu Celibidache,
București, 1990
DOAMNE CIT ADEVAR ,MACAR ASA POT SA MA GINDESC LA BINELE CE TREBUIE SA VINA ,OR FI MAI MULTI CE GINDESC ASA,EU CU UMILA MEA DORINTA ASA GINDESC,DAR NU MA LAS DOBORIT DE CEI CE GRESESC PENTRU BUZUNARUL LOR, VOR PLATI EI AICI SAU….DINCOLO