Șapte lucruri mai puțin știute despre toamnă.
1. Știați că, de fapt, toamna este anotimpul îndrăgostiților? Mai multe studii independente au confirmat faptul că toamna, mai mult decât oricare alt anotimp, nivelele de testosteron sunt mai ridicate, fapt ce are ca efect, atât la bărbați cât și la femei, o creștere a apetenței sexuale. Cercetătorii încă nu știu exact de ce se întâmplă acest lucru – unii spun că ar fi vorba despre efectele unui vechi instinct de împerechere, alții spun că ar fi un efect al micșorării zilelor -, cert este că se întâmplă. Și ca urmare, toamna te îndrăgostești mai ușor.
2. Toamna este anotimpul în care femeile au forme “mai apetisante”. Potrivit cercetătorilor de la Simon Fraser University, nivelele mai ridicate de testosteron ar putea explica de ce toamna, mai mult decât în oricare alt anotimp, talia femeilor este mai mică (și, prin urmare, formele trupurilor sunt mai “pline de curbe”).
3. Toamna este anotimpul în care bărbații se îndrăgostesc mai ușor. De parcă nu ar fi suficient că (din punct de vedere masculin) femeile arată mai atrăgător și că nivelul lor de testosteron îi îndeamnă să își găsească perechea, studiile au arătat că și la nivelul percepției bărbații găsesc că toamna femeile sunt (mult) mai atrăgătoare. În timp ce unii cercetătorii încearcă să explice acest lucru prin “hormonii de toamnă“, alții cred că lucrurile se pot explica psihologic mai ușor: după o vară în care ochii le-au tot văzut domnițe îmbrăcate sumar, atunci când frigul prinde a adăuga haine peste ispite, bărbații nu au ce face și trebuie să “acționeze”.
4. Toamna suntem cu toții mai romantici. Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea de Știință și Tehnologie din Hong Kong, răcirea vremii are ca efect – atât la bărbați cât și la femei – nevoia de căldură sub toate formele sale. Ceea ce înseamnă ca în această perioadă suntem mai tentați “să ne înghesuim unul în altul” – fie atunci dormim sau fie atunci când stăm în fața televizorului, să privim filme romantice și să ne bucurăm de toată căldura pe care o putem primi.
5. Toamna suntem mai “ușor abordabili”. Pentru că toamna deschide sezonul băuturilor calde. Și, potrivit cercetătorilor de Universitatea Yale, atunci când bem o băutură caldă împreună cu cineva, devenim, fără să ne dăm seama, mai calzi și mai generoși din punct de vedere emoțional și îi percepem la fel și pe ceilalți.
6. Relațiile care se “încheagă” toamna durează mai mult. Potrivit unui studiu care a urmărit status-urile personale de pe Facebook, chiar dacă vara au loc mai multe aventuri (și, prin urmare, mai multe despărțiri), toamna este anotimpul în care cei mai mulți oameni – de toate vârstele – își schimbă status-urile din “singur” în “într-o relație”. Iar spre deosebire de vară, lucrurile durează cel puțin un anotimp.
7. Toamna este anotimpul în care sunt concepuți cei mai mulți copii. Fapt explicabil, pe care îl conștientizăm cu toții, peste nouă luni, când fotografiile cu nou-născuți sunt întâlnite la fiecare pas.