“La steaua care-a răsărit”
“Şi dacă de cu ziuă” a apus devreme,
Venim să ne-nchinăm necontenit
Şi-ţi recităm eternele poeme.
“De-or trece anii…” cum trecură,
Noi nu te vom uita nicicând,
“Poet” nepereche din literatură
Ce ne-ai lăsat avere prin cuvânt.
”Atat de fragedă” ţi-a fost făptura,
Din aştri zămislită cu iubire,
“Prin nopţi tăcute” plânge cultura,
“Când însuşi glasul” ţi-este nemurire!
Şi “plopii fără soţ” îţi plâng amurgul,
“Lacul” albastru îţi tremură plecarea,
“Luceafărul” înfruntă Demiurgul
Şi-n nemurire îi cere dezlegarea!
Adesea, “Epigonii” te-au răstignit,
“Înger şi demon” te-au arătat,
Azi, România te-a îmbrăcat în mit,
Căci limba română ai înnobilat.
“Şi dacă”, „vreme vine, vreme trece”
În urma-ţi lumea este tot mai ternă,
Tu ai rămas “nemuritor şi rece”
Dar poezia ta va fi eternă!
Cobori “alunecând pe-o rază”,
Poete nepereche, din stele zămislit,
Ne-ascultă „Dorinţa” şi ne luminează,
“Într-o lume de neguri”, zborul spre infinit.
