Gala Filmului Japonez

Webcultura are nevoie de susținerea ta. Ne poți sprijini prin intermediul unui abonament lunar

sau prin intermediul unei donații.

Mulțumim.

Izvoarele termale Akitsu (marţi, 28 iunie 2011, orele 19.00)

Acţiunea are loc într-o zonă montană în Prefectura Okayama (partea de vest a Japoniei), în anii  1945-1962.  În vara anului 1945, Shusaku, un tânăr student, este cuprins de disperare. Ţara se află într-o stare dezastruoasă după războiul din Pacific, şi el însuşi este bolnav de tuberculoză. Într-o bună zi încearcă să se sinucidă, dar este salvat de tânără pe nume Shinko, a cărei mamă are un han la izvoarele termale de lângă oraşul de munte Akitsu.
Trei ani mai târziu, Shusaku vine înapoi la hanul din Akitsu. Atunci, cei doi se reîntâlnesc şi realizează că sunt atraşi unul de celălalt. Încă bântuit de gândul morţii, Shusaku insistă ca Shinko să se sinucidă cu el, dar încercarea lor eşuează. Shinko este atât de plină de viaţă, încât pare imposibil ca ea să moară. Pofta ei de viaţă îl atrage pe Shusaku, şi acestuia îi revine treptat dorinţa de a trăi şi de a se întoarce acasă.
Shusaku revine la Akitsu în 1951, şi dragostea profundă a lui Shinko pentru el reînvie. Shusaku îi spune că s-a căsătorit, dar şi aşa ea nu poate să renunţe. Nici Shusaku n-o poate uita pe Shinko, iar căsătoria lui are de suferit.
Când Shusaku revine la Akitsu pentru a patra oară, trecuseră exact zece ani de la prima lor întâlnire. El vine să-i spună că a primit o nouă slujbă la Tokyo şi că aceasta este ultima lui vizită la Akitsu. Vroia să profite de noua sa slujbă într-un loc îndepărtat pentru a-şi salva căsnicia. Deşi venise să se despartă de Shinko, ei ajung să facă dragoste pentru prima dată.
Şapte ani mai târziu, Shusaku se întoarce la Akitsu în interes de serviciu. Are acum 41 de ani şi şi-a pierdut din pornirile pătimaşe ale tinereţii care îl aduseseră în pragul sinuciderii. Este şocat să audă că hanul a fost vândut după moartea mamei lui Shinko, şi că aceasta locuia singură. Shinko îl vizitează pe Shusaku, şi amândoi beau în linişte. În acea noapte, contrar aşteptărilor, Shinko este cea care îi cere lui Shusaku să se sinucidă cu ea. Shusaku îi respinge cererea cu un surâs, şi începe, egoist, să facă dragoste cu ea. În dimineaţa următoare, Shinko îl conduce pe Shusaku, apoi îşi taie venele. Shusaku se întoarce instinctiv la locul unde se despărţiseră şi o găseşte moartă.

WebCultura

Recomandări

Adaugă comentariu