The East (2013): thriller psihologic cu accente politice. Al doilea lungmetraj al cineastului Zal Batmanglij, The East, ne introduce în microuniversul inedit al unei grupări anarhiste. Acest film se plasează între romance şi thrillerul politic
Mai - paradisul miresmelor neîncepute. Salcâmii sunt înfloriţi, străjuind ca nişte lumânări de nuntă la cununia cerului cu zborul de ciocârlii. Este cea mai frumoasă vârstă a anului, când livezile îşi strecoară prin uluci parfumul
A Long Way Down (2014) - comedie dulce-amăruie. Născocitorul îndrăgitelor cărţi High Fidelity şi About A Boy (ecranizate cu succes), scriitorul Nick Hornby, aduce în atenţie dictonul lui Sartre - "Iadul sunt ceilalţi." - într-o
"În puţul adânc de-a mea melancolie /Nu contenesc să scot apa Speranţei / Din ea îmi fac cerneală ca să scriu / Şi-atunci când scriu eu inima-mi cernesc / Norocul vine să îmi rupă foaia/
De-a lungul veacurilor,natura a avut o puternică influenţă asupra marilor creatori, a stârnit poeţii şi a stimulat dramaturgii. De la Beowulf la Chaucer, de la Spenser la Wordsworth, elemente ale naturii au sporit întotdeauna percepţiile de
Age of Uprising: The Legend of Michael Kohlhaas - dramă istorică. O dramă epică, din Franţa secolului al XVI-lea (feudalismul în declin), Age of Uprising: The Legend of Michael Kohlhaas, îl aduce în prim-plan pe
Vânturi albe, vânturi noi se dezleagă, din crucea anotimpurilor, şi se rostogolesc peste obrazul zării. E primăvară iar şi aripi proaspete leagănă ornicul vremii deasupra speranţelor noastre. Muguri cruzi, muguri calzi înţeapă aerul de April.
Wadjda - dramă locală. Dacă ar fi să ne luăm după ortografia titlului, Wadjda, am crede că avem de-a face cu un film polonez. Totuşi, nu este aşa, ci avem în faţă primul lungmetraj al
The Immigrant (2013) - dramă de epocă. The Immigrant (2013) poartă, sigur, amprenta lui James Gray. Narând trista poveste a două surori poloneze care-au debarcat la New York (Ellis Island – faimosul centru al imigraţiei
"La om, totul trebuie să fie frumos: şi chipul, şi îmbrăcămintea, şi gesturile şi ţinuta şi sufletul şi gândurile." (A. P. Cehov – Unchiul Vanea) Nimic nu-i apropie mai repede pe oameni decât o caldă
Nymphomaniac Vol. 1 (2013) - odisee erotic-metafizică. Există două modalităţi de prezentare a filmului Nymphomaniac (2013): frontal sau de pe margini. Văzut frontal, găsim "cazul nimfomanei", tratat de Lars von Trier (subiect central), privit din
Spune-mi ce îţi doreşti, ca să-ţi spun cine eşti! Majoritatea basmelor româneşti sfârşesc printr-o încântătoare utopie, care instaurează, prin triumful binelui, cea mai bună dintre lumile posibile. Indiferent dacă este fiul Moşului, al Împăratului sau
Ție ce fericire ți se potrivește? Odinioară, poate mai mult decâ în zilele noastre, oamenii credincioşi se rugau, îndeosebi dimineţa şi seara. Îi cereau Divinităţii fructele mărunte, dar atât de preţioase ale fericirii, adică "pâinea
Trist este că destinul nu ne dă aproape niciodată indicii asupra importanţei unei întâlniri cu o persoană sau alta... Lipsiţi de valori universal valabile, ne trezim singuri faţă în faţă cu noi, constrânşi să ne
La Vénus à la fourrure / Venus in Fur (2013) - elegantele forme ale manipulării. Atras de viaţa teatrală, cineastul Roman Polanski a găsit un palier în care explorează tensiunile psihologice din spatele uşilor închise, aşa