Tainic curge noaptea-n stropi de neguri, Peste ai pădurii lujeri, înălbiți d-atâția muguri, Și pe a vânturilor strună,ce vibrează printre crânguri. Iară noi, aievea, ne vom iubi lângă râul dintre măguri. Îmbăiați în miros de
Răspunsul Tău... nu-mi aparține, Nu mă întelege și nu mi-e bine. Din șoapta lui habar n-am, Dacă ești Om, un zeu Sau poate un mieros tâlhar. Un răspuns de nepatruns Sau un om... fără blazon.
Toate versurile sunt fără rost? Oare? fără tine... Tot ceea ce va fi și tot ceea ce-a fost Toate mările fără hotare Ce sunt când nu ești lângă mine? Toate poeziile sunt un nimic gol?
Caut o inimă deplină Să-i torn lichidul senzual Caut o zare mai senină Să îmblânzesc al lumii val Caut doi ochi deschiși spre rai Să-mi cânte despre frumuseți Caut o muză să îi spun... mai
Jocul cu mărgele de sticlă este ultimul roman al lui Herman Hesse. A fost scris între anii 1931-1942 și publicat în 1943 în Elveția, fiind respins de Germania fascistă. Deși însuși Herman Hesse a luat
Între timp timpul sboară... timpii timpuiesc... și ei, vor să nu rămână Între timp uneori...
Rasari din timpul cautarii prea tarzii, Sa fii ce-ai fost cand nu poti sa mai fii... Sa poti sa stii-ce n-ai fi vrut sa crezi, Sa poti sa fii- ce nu stii sa visezi!
Tu erai prințul meu de ceară Ce se topea în zorii dimineții Dar revenea în fiecare seară Şi mă purta spre Raiurile Vieții. Din jurăminte ai facut risipă Dar nu ai inteles măcar un pic
Intensitate Trebuia să te trăiesc Cu fiecare gând, cu fiecare surâs. Trebuia să te cuprind Cu fiecare privire, cu fiecare zbatere de tâmplă. Trebuia să te întreb Cu fiecare pas, cu fiecare palmă, mângâierea! Trebuia
Doar eu şi vântul acum pe străzile lumii pustii, împrejur numai statui cu privirea pierdută în lucruri uitate, din când în când câte un om care mai are puterea să-şi țină ochii deschişi, geometric se
Plouă cum ardea focul în soba bunicii, mocnit liniștit melancolic, plouă și-n aer e miros de prăjituri din acelea cu pătrățele multe... faguri. Mi-e dor de tine copilărie mi-e dor dulce, mic pitic. Plouă și
ca un văl deșirat, de sfârșit de brumar, dansează luminile serii prin aburii gurilor de canalizare, prin ceață cad aripi, la răspântii mor sori, o pasăre albă își urcă în cer, subțiri și fragile, ghearele
Albeniz, De Falla și Ravel. În planul cultural al Europei ante-belice și interbelice se petrec o serie de mutații în plan muzicologic, astfel încât schimbările muzicale de ordin indicibil le putem relaționa cu anumite curente
Tu nu ai fost și nu ești, că nu ai fost născută pentru mine. A fost... și... este în sufletul meu un loc, o vale, în care mă cobor de câte ori prea-plinul mă apasă.
Lumea-i cea care te-nvaţă, Că o roată, este viaţă. Mereu te rostogoleşti, Atât timp cât şi trăieşti. Chiar în cercul cel perfect, Se trăieşte imperfect. Se începe cu-nceputul, Căutând mereu sfârşitul. Ştiu, surprize sunt în