Tainic curge noaptea-n stropi de neguri,
Peste ai pădurii lujeri, înălbiți d-atâția muguri,
Și pe a vânturilor strună,ce vibrează printre crânguri.
Iară noi, aievea, ne vom iubi lângă râul dintre măguri.
Îmbăiați în miros de vâsc și boarea lină,
Patul dragostei ne fie, flori cosite pe colină.
Visători în pâcla serii, și-n viers de piculină,
Vraja nopții ne-nconjoară ca un nor de muselină.
Suave șoapte a nopții efemere-n zori,ne cheamă,
Ca-ntr-un ultim vis, vedem a dimineții teamă,
Luceferi falnici și diafane astre, d-aceeași seamă,
În agonia lor soțiți de tânguirea Lunei Mamă!
