O fată, trei băieți, o dubiță și 16.000 de km întinzându-se în fața lor și chemându-i la aventură. Totul a început în iarna lui 2013 când Simona, o frumoasă domniță îndrăgostită de călătorii, a decis
Una dintre cele mai cunoscute poezii ermetice ale lui Ion Barbu. La râpa Uvedenrode Ce multe gasteropode! Suprasexuale Supramuzicale; Gasteropozi! Mult limpezi rapsozi, Moduri de ode Ceruri eșarfă Antene în harfă; Uvedenrode Peste mode și
De sus, de foarte de sus: o altă perspectivă asupra frumuseții. Ne regăsim în natură, în origini. Ne adunăm forțele din lucruri care par a ne completa din vieți anterioare. Ne asemănăm cu peisaje, ne
Closer to the Moon: o nouă bijuterie marca Nae Caranfil. Am avut recenta bucurie de a ajunge la cinema şi de a viziona noul film marca Nae Caranfil, Closer to the Moon /Alice în Ţara
"Omul recent este omul care, oricât timp ar trece peste el și oricâtă vreme l-ar șlefui, tot rudimentar rămâne." "Oamenii de azi sunt cei mai bine hrăniți, cei mai prosperi, cei mai liberi (sub raportul
Încă o confirmare pentru artistul român. Astăzi, 18 martie, au fost anunțați câștigătorii fiecărei categorii din cadrul selecționaților pe lista scurtă a Premiilor Sony World Photography. Iar fotograful român Vlad Eftenie, cu a sa fotografie intitulată First
Stoker (2013) - thriller gothic sulfuros. Cu un palmares prestigios, încununat cu Marele Premiu al Juriului de la Festivalul de Film, Cannes, pentru pelicula Oldboy (2003), coreeanul Chan-wook Park a scos la iveală, în 2013,
La plimbare, prin Iași. "Sunt români care n-au fost niciodată la Iași, deși n-ar trebui să fie nici unul, căci cine n-a fost aici nu poate să străbată cu înțelegere foile celor mai frumoase cronici,
Suntem țara în care... "Suntem în țara din care Caragiale a fugit exasperat, țara în care Eminescu și-a pierdut mințile, țara care a refuzat, iresponsabil, oferta făcută de Brâncuși, la bătrânețe: aceea de a-și lăsa
"Amintirea se naște odată cu despărțirea." "Viața e aspirație, respirație și expirație." "Este ori ușor, ori imposibil." "Detest spanacul, pentru că e inform, ca și libertatea." "Nu eu sunt bufonul, ci societatea monstruos de cinică
Din nou despre lucrurile cu adevărat importante în viața unui om. Acestea au fost toate posesiunile lumești ale lui Mahatma Gandhi. "Menține-ți gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menține-ți cuvintele pozitive
Despre viață, dragoste, inteligență. Și despre prezent și viitor. Câteva dintre gândurile lui Albert Einstein. Despre dragoste și fericire - Nu poţi acuza gravitaţia când dragostea te doboară. - Acolo unde e iubire, nu poate exista
Știați că... - pe locul unde se află astăzi Cazinou din Constanța a existat, între 1880-1902, o "cazină" - o construcție de lemn pentru spectacole de teatru, baluri și loc de recreare pentru turiști; - construcția Cazinoului
"De fapt... Pisicile Poetice reprezintă poezia din noi toți." "Pisicile Poetice sunt galeșe, drăgăstoase și privesc cu ochi misterioși lumea. Păstrează secrete antice și de mult uitate, pierdute în negura timpurilor. Mulți spun că ne
"A fi bogat nu se referă la cât de mult ai, ci la cât de mult poți oferi." Nu vreau să generalizez, nu știu cum sunt alții și nu știu care le sunt amintirile. Dar se