1. "M-am pălit la bărbierit!" Soţia lui Sadoveanu era femeie destoinica şi aprigă. Născuse, crescuse şi educase 11 copii. Uneori el mergea la vânat şi pescuit, iar soţia Catincuţa rămânea cu grija casei şi a
Încă o poveste pentru oamenii mari. A fost odată, ca niciodată... Evident, în viață se mai întâmplă și astfel de lucruri. Și, la fel de evident, depinde de fiecare om în parte, de starea de
Preafrumoasa poveste a unei fetițe ce redescoperă lumea culorilor. Fetița se trezi din somn ca în orice altă dimineață. Dar, după cum avea să descopere din primul moment în care el, somnul, zburase de pe
O reprezentare grafică a unora dintre cele mai cunoscute povestiri. V-ați întrebat vreodată ce culori ar putea avea poveștile? Designerul britanic Jaz Parkinson a realizat o serie de reprezentări grafice ale unor dintre povestirile foarte cunoscute,
Cum se spune o poveste astăzi Se numește Smart PJs și este "prima pijama interactivă pentru copii": scanând unul dintre multiplele imprimeuri ale pijamalei cu un telefon mobil, pe ecranul acestuia începe să se deruleze
O sută de secunde de emoții. Pianograf - 1. Dispozitiv inventat în secolul XVIII, pentru a fi adaptat la un instrument cu claviatură, cu scopul de a reproduce pe un rulou de hârtie rotativ, cu
O altfel de artă a cititului în palmă. Mici fragmente de poveste desenate în palma stângă de către rusoaica Svetlana Kolosova (de la Micuța Sirenă la Fetița cu chibriturile și Crăiasa Zăpezii). Poetă și compozitoare, Svetlana și-a
O preafrumoasă poveste românească. "Eu cred că doina a fost izvodită de ciobanii din munți. Apoi, ea se revărsat cu lacrima ei peste dealuri, ajungând până la câmpie. După ce a fost izvodită doina, țăranii
...spuse de către o fetiță blondă și rumenă în obraji. "Alice se întâlni cu Motanul la o intersecție. - Domnule Motan, ați putea să-mi spuneți pe ce drum să o iau? - Aceasta depinde în
Spuse de Emma Coats, un povestitor format la școala Pixar. Sau, altfel spus, 22 de sfaturi pentru a deveni un povestitor mai bun. 1. Un personaj este admirat pentru străduița sa de a atinge succesul.
"Oamenii îmi tot adresează întrebări despre viață. Rezumând, aceste întrebări sunt «de ce?», «cum?» și «ce?». Iar eu le răspund întotdeauna. Acestea sunt primele cuvintele din albume de poezie adolescentine. Dar trebuie să fiți conștienți
O altfel de poveste. Cum arată o poveste spusă de un ilustrator? O poveste în care culoarea să conteze mai mult decât cuvintele? Iată, în continuare, un posibil răspuns. Și un final alternativ la o
O poveste cu morala și un dans cu o poveste. Povestea noastră începe cu o păpușă numită Dolly. Și cu primul său zbor. Și cu peripețiile prin care trece. Așadar... este, precum s-a văzut, o
Gândul este doar un grăunte de nisip al imaginației... Iar în mâinile Povestitorului, nisipul capată alt sens. Artistul mexican Joe Castillo este autorul SandStory - un spectacol al imaginilor create în nisip. Un spectacol cu
Ideea ”web 2.0 sau noul povestitor” s-a născut ca o reacție-răspuns la interesecția a două întrebări importante pe care mi le-am pus înainte de întâlnirea Webcultura: 1. Ce este greșit la PR-ul cultural online astăzi?