Un sonet de acum un veac și jumătate. Care descrie perfect lumea în care trăim astăzi.
Am fi putut scrie ceva de genul “nu o sa-ți vină să crezi”, “incredibil”, “uluitoarele predicții”… Pe WebCultura, precum știți, nu folosim așa ceva. Așa că ne mulțumim să vă spunem doar atât: acest sonet a fost scris în anul 1857.
O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Țintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neștiutori de lume, cu umblet de lunatici.Pe fața lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare
Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere…
Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere
Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei
– De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?Charles Baudelaire (9 aprilie 1821 – 31 august 1867),
Orbii (din volumul Florile Răului, 1857)
