Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Un sonet de acum un veac și jumătate. Care descrie perfect lumea în care trăim astăzi.
Am fi putut scrie ceva de genul “nu o sa-ți vină să crezi”, “incredibil”, “uluitoarele predicții”… Pe WebCultura, precum știți, nu folosim așa ceva. Așa că ne mulțumim să vă spunem doar atât: acest sonet a fost scris în anul 1857.
O, suflete, privește-i! sunt triști și singuratici
Ridicoli fără voie, sinistre manechine
Țintind spre nicăierea priviri de umbră pline
Neștiutori de lume, cu umblet de lunatici.Pe fața lor se stinge a cerului lumină!
Ei ochii și-i îndreaptă spre larga depărtare
Și-așa cum trec pe stradă spre-o-nchipuită zare
Oricât de greu li-e gândul, ei fruntea nu și-o-nclină.Se pierd prin noaptea soră cu veșnica tăcere…
Tu râzi și cânți, cetate cu lacomă plăcere
Și voluptatea vieții cu frenezie-o sorbi.Mă vezi numai pe mine, mai jalnic decât ei
Iar inima mă-ntreabă, când trec cu pașii grei
– De ce-și ridică ochii spre cer, sărmanii orbi?Charles Baudelaire (9 aprilie 1821 – 31 august 1867),
Orbii (din volumul Florile Răului, 1857)
