Puteți susține WebCultura, cu ce sumă doriți, prin intermediul butonului PayPal de mai jos. Mulțumim!
Care este diferența dintre dragoste și obsesie?
Nu te-au făcut amândouă să stai treaz noaptea, să bântui pe străzi, o victimă a propriei tale imaginații, a propriei inimi? Nu te-ai scufundat în amândouă cu capul înainte, în nisipuri mişcătoare? Nu e fiecare bărbat îndrăgostit un prost și fiecare femeie o sclavă
Dragostea e ca ploaia: se transformă în gheață sau dispare. Acum o vezi, acum nu o mai găsești, indiferent cât de mult cauți. Dragostea se evaporă.
Obsesia este mai reală, doare, ca un ac în fund, o piatră în pantof. Nu dispare într-o clipă. Un telefon de dimineaţă plin de regrete. O scrisoare care spune “Dragă, la revedere din partea mea”.
Obsesia are un gust familiar. Ceva ce ştii de o viaţă. Se instalează şi stă la pândă, rămâne cu tine. O emoție care ar trebui legată și aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase, mai puțin dureroase, mai pure…
***
Atunci când ești îndrăgostit îți simți singurătatea atât de tare încât te doare. Atunci când nu sunt cu tine.
Alice Hoffman
Regina de gheață