Învață-te să surâzi

O scurtă colecție de gânduri.

“Nu fi amarnic, răuvoitor, cârcotaș, prost dispus, cusurgiu, meschin, năzuros și mizantrop, mereu scârbit, pus pe gâlceavă, veșnic nemulțumit, nu căuta neîncetat nod în papură și pete în soare, nu fi plin de fiere, pizmuitor și bănuitor, urâcios și posomorât.

Învață-te să surâzi. Privește cu interes constructiv către lucruri și cu prietenie către oameni.

Nu există experiențe inutile, care să nu ajute la crearea personalității.

Umanitatea nu este atât un punct de plecare, cât un rezultat, o operă a inteligenței și a interesului uman.

Ironia te face temut, dar nu puternic. (…)Nu trebuie să fii admirat, ci crezut.

Oamenii sunt mai buni sau mai răi după cum sunt mai puțin orgolioși.

În toate iubirile de mai târziu se oglindește ceva din prima erupție de sensibilitate a copilăriei.

Când orice muritor va dobândi conștiința unui artist, fața lumii se va schimba.

Arta e muncă ajunsă la libertate și fericire.

Omul este un animal care amână.”

Tudor Vianu (27 decembrie 1897 – 21 mai 1964)

Caras-Ionut

Foto: Caraș Ionuț

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

2 comentarii

  1. Mihai Habeanu

    Orice colectie de ganduri venita din partea unor oameni eruditi, de genul Tudor Vianu, este o placere si un real castig pentru fiecare cititor. Chiar daca multe par cunoscute celor mai multi dintre noi, ele ne sunt de un real folos numai prin simplul fapt ca ne sunt reamintite.Cate greseli facem in fiecare zi, numai prin simplul fapt ca nu ne reamintim la timp lucruri de mult stiute.

  2. GRM

    Un zâmbet, un surâs

    Un zâmbet, un surâs, sunt un simbol
    Din cele mai frumoase minuni a omenirii
    Un dar ceresc dar și uman al devenirii,
    E personal atât la propriu cât și figurat
    Și-odată apărut are efect reconfortant.
    Surâsul ca și zâmbetul de altfel
    Sunt forțe tainice și creatoare,
    Căci ne purifică într-un anume fel,
    Să devenim mai buni, plini de candoare.
    Dimineața când ne trezim,
    Ca orice lucru să fie bun, întâi zâmbim,
    Surâdem și ziua decurge altfel sau fericită
    De parcă ar fi o rugă tainic împlinită.
    Și poate să ne aducă tot ce e mai bun
    Să ne înalțe deasupra a tot ceea ce există,
    Căci el, surâsul și zâmbetul sunt pe listă
    Ca daruri cheie numai pentru om.
    Prin surâsul nostru interior
    Tot ce este înăuntrul nostru anterior
    Se-ncarcă cu energie pozitivă
    Ca să transforme orice emoție negativă
    Pentru că în echilibru există armonia cea nativă.
    Surâdem și zâmbim în multe feluri
    Pentru a exprima a noastră stare interioară
    Și fața ne devine simpatică și atrăgătoare,
    Iar gândul ce-l însoțeste
    Ne arata de ce fața strălucește,
    Atunci când e curat și prietenos
    Că este între oameni și-i tare bucuros.
    (de:GRM)

Adaugă comentariu