Porţile fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate, o fărâmă de răbdare şi nu ne pierdem speranţa.
Omul învaţă şi din încercările prin care a trecut, dar nu nu mai atât. Orice nereuşită trebuie privită doar ca pe o experienţă de viaţă, deloc de neluat în seamă.
Eşecului nu trebuie să i se acorde însă proporţiile unei catastrofe, care ne prăbuşeşte în neputinţă. Capacitatea omului de a iubi, speranţa – sunt factori care dinamizează acţiunile întreprinse de el în orice domeniu. Luciditatea şi candoarea, însă, fac casă bună doar împreună – când niciuna nu se străduieşte să o domine, la modul absolut, pe cealaltă.
Dacă excesul de luciditate, care duce la anihilarea trăirilor afective te transformă într-un personaj rigid, inconfortabil atât pentru ceilalţi, cât şi pentru tine, hotărârile pripite repetate echivalează cu încercarea de a înghiţi apa mării pentru a vedea dacă este sărată.
La orice pas, în viaţă, există riscul de a greşi, deoarece chiar şi pe fundalul celor mai minuţioase calcule, imprevizibilul îşi poate face apariţia, iar greşeala-i scrisă şi ea în legile omeneşti.
Firea omului poate fi disimulată de educaţie şi de conjuncturile care-i cer prudenţă. Cu toate acestea, oricât de mult s-ar asemăna doi oameni, există ceva lăuntric ce nu se arată la tot pasul; diferenţe poate insesizabile, care deranjează când sunt descoperite. Se întâmplă, însă, ca tocmai acestea să-i ajute să se completeze unul pe celălalt, atât într-o prietenie, cât şi într-o relaţie de iubire.
Un eşec nu este, totdeauna, o catastrofă. Precizia scopurilor, motivarea acţiunilor pentru ceea ce (ne) dorim să realizăm, solicită stăpânire de sine şi răbdarea de a-l asculta pe celălalt. Sunt elementele esenţiale în asigurarea succesului pe drumul ales împreună. Aşa cum jocul afectiv implică o infinită tandreţe, înţelegere şi poezie, dar necesită şi o tentă de umor. Rămâne mereu actual “refrenul”: «Qui s’aime se taquine.».
Există mereu opţiunea, posibilitatea de comunicare şi de identificare a fiecăruia cu imaginea celuilalt despre sine. Există şansa libertăţii de a fi şi de a rămâne tu însuţi/însăţi, fără a distruge ceea ce iubeşte celălalt în tine.
***
Porţile fericirii ne sunt încă deschise dacă mai avem o anumită disponibilitate, o fărâmă de răbdare şi nu ne pierdem speranţa. Chiar dacă această nădejde este adesea pudrată cu un roz fanat, totuşi e subtil. E bine să cultivăm acea “resemnare” în faţa vieţii şi să acceptăm că bogăţia ei poate consta mai mult în intensitatea trăirilor decât în multitudinea întâmplărilor. Această atitudine poate răscumpăra, uneori, nefericirile şi înfrângerile.
