Ce înțeleg prin a-ți trăi clipa

Un gând. Cât pentru o viață.

Ce înțeleg prin a-ți trăi clipa? A trăi cu bucuria primei clipe pe pământ și cu disperarea ultimei, în același timp. Acest principiu te obligă să duci o viață de excepție, în așa fel încât să-i poți pune punct în fiecare clipă. Dar poți oare să pui punct acum vieții tale, cu conștiința împăcată că ai făcut totul, că ai trăit totul, din plin, așa încât să spui: m-am realizat, chiar dacă în secunda următoare voi înceta să exist?

Florian Pittiș
(4 octombrie 1943 – 5 august 2007)

viata-clipa

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

2 comentarii

  1. Galateea

    Cât de frumos sunt exprimate sentimente pe care le simt de o viață.

  2. Munteanu Gheorgje

    ❤ este una dintre cele mai simțitoare. Creierul ca centrul de coordonare . Sufletul ,legătura dintre noi. Adună ofuri , le cîntărește greutatea. Bucuria binelui simtit si dăruit. Viață e unică. Să avem echilibrul sănătății la toate Cu stimă si respect.

Adaugă comentariu