Leonid Andreev este probabil unul dintre cei mai înfricoșători scriitori de la începutul sec. XX. Istoria sa de viață constă dintr-o serie de evenimente - în mare parte - deformate, complicate, controversate. Scriitorul a întrecut
S-a mirat şi Dumnezeu când a văzut Că eşti aşa frumoasă Când tu zâmbeai Lumina se făcea în rai Iar când plângeai Plângeau şi îngerii cu tine Şi se rugau să-ţi fie bine. Când tu
Oamenii spun că nu există Adevărul, dar acceptă cu ușurință faptul că există minciuna. Dacă cineva vorbește despre Adevăr este privit cu suspiciune, dar imediat cum se deschide o discuție despre iluzii audiența devine implicată.
Vântul duce o luptă grea afară, iar eu duc o luptă și mai grea în patul meu rece,unde obișnuiam să dorm cu..ea. Mă lupt cu gândurile care îmi invadează liniștea. Mă uit pe fereastra plină
În ultima perioadă, mă inspiră enorm de mult tulul: tulul roz și tulul bleumarin. Dacă poezia ar putea fi atinsă, ar trebui ca degetele noastre să simtă o senzație vălurită de tul – de tul
Am luat sapte raze de lumina si le-am aruncat la orizont, Capetele le-am prins bine de copaci cu noduri pescaresti, Am luat culorile lumii si am colorat fiecare raza separat, Am suflat vant de miaza-zi
Când omul dansa sub stele, când ploaia îi atingea ușor obrazul, când vântul era muzica munților... Dumnezeu era viu. Totul din jur era ca o adiere din respirația lui Dumnezeu. Omul nu îl știa pe
Să renaști în toamna de frig și de brumă. Tu n-ai cunoscut nicicând primenire când în juru-ți e mult soare și glumă. Înveșmânteză-te pentru post-mâhnire. Lasă soarele ăsta să plece pentru o vreme, și răbdător
Era mobilă peste tot. Pe scara blocului îmbâcsită de tomberoane, pe trotuarul prăfuit de vânturile verii, pe strada aglomerată de ochii oamenilor. Canapele și fotolii ce adăpostiseră trupuri obosite, biblioteci ce ocrotiseră cărți și bibelouri,
Această viață plină de surprize, Cu ploi de fericire în reprize, Cu tristeți și bucurii, Cu amintiri frumoase Păstrate-n sertarele inimii; Această viață minunată De Dumnezeu binecuvântată, E ca o poveste pe care o îndrăgesc
Negre schițe de contur al nopții Hașurati spațiul ce-l pășesc Cu smoala trupului dat sorții Ce fin pe ziduri, alei o oglindesc Propriul păpușar, carne, material Mișcări sacadate, obscure reflexii creeate Mă văd statuetă, speriat
Praf si nimic... nimic de facut, Ai venit ca o umbra ratacita Praf... Totul se divide si se ridica... Praf, Si mierea se prelinge si nu este dulce, Pulbere, Si numai praful murdar vorbeste, Se
Miez de februarie... Cerul plumburiu, aidoma versurilor bacoviene, se incapataneaza a lasa sa se strecoare o mult asteptata si binefacatoare raza de soare, care sa sadeasca in sufletele muritorilor de rand, senzatia de speranta. Se
Rodirea îndoielii Răspunsul întrebării Ajuns în ceasuri tulburi- Clipe dintr-un veac Al conversării cu sine În oglindirea celuilalt… Convertirea la Viață
Iată lacrima unei fete ajunsă într-un poem! - Lacrima sau Fata? ai să mă-ntrebi. - Ambele! am să îţi spun. Trecutul, mereu iluzia clipei! Memoria rămâne închisă acolo, căci fiecare primăvară e unică, şi dragostea
