Vântul duce o luptă grea afară, iar eu duc o luptă și mai grea în patul meu rece,unde obișnuiam să dorm cu..ea. Mă lupt cu gândurile care îmi invadează liniștea. Mă uit pe fereastra plină cu picăturile de ploaie, fereastra care plânge. Peste câteva minute nu mă mai gândeam la nimic, eram în pragul de a adormi.
Brusc camera mea s-a transformat într-o pajiște plină cu maci roșii. Am început să alerg. Un imens zâmbet și-a făcut apariția pe fața mea. În aer plutește un miros plăcut și dulce ca mierea, iar cerul este mai senin ca întotdeauna. Alerg. Alerg simțindu-mă fericită și liberă, fară nicio problemă. Mă simt ca un fluture, acaparat de soare și maci, de cer și de cântecul naturii. Acest sentiment îmi fusese străin în ultimii 2 ani.
Ultima data a fost la vârsta de 14 ani, mă aflam împreună cu femeia care mi-a dat viața . Țin minte ca și cum a fost ieri. O țineam de mână și râdeam în timp ce povesteam plimbându-ne în parcul meu preferat. Dar.. toată fericirea și râsetele s-au încheiat după ce ne-am așezat pe o băncuță, la marginea unui lac. În timp ce îmi povestea despre momentul în care s-a întâlnit cu tatăl meu, acela întâmplându-se în acest loc.
Adoram să îi ascult vocea deoarece era una ca în povești, una caldă, care făcuse orice cuvânt rostit de ea ceva fașcinant. Nu conta ce grăia, era pur și simplu mirific. Îmi relata acea clipă zâmbind nostalgică. Ea hrănea porumbeii, iar tata o admira de la distanță. Mi-a povestit această întâmplare de peste 3 ori, fiindcă este preferata mea, una amuzantă și specială.
Ajunse la partea în care s-au introdus, dar când a venit rândul ei, totul a fost întrerupt de o mână. O mână care aparuse de la spatele mamei, având un tatuaj care reprezenta o flacără. O flacără care îmi dadea fiori. Acea mână i-a secționat vena carotidă, din cauza căreia a pierdut o cantitate de lichid vital fatală. Mă holbam la acel lichid scurgându-se cu o viteza impresionantă. Nu mă puteam mișca, eram încremenintă. Peste câteva secunde acel monstru s-a repezit înspre mine, dar mama a avut puterea să-l împingă puțin înapoi, iar pe mine m-a împins în apă, știind că în urmă cu un an mă învățase să înnot.
Corpul meu se scufunda ca o statuie, încremenit. Nu puteam să văd, să fac nimic. Totul era negru. Voiam să mă întorc și să o salvez pe ea. Să o mai îmbrățișez o dată. Să îi mai aud vocea încă o dată. Să o sărut dulce pe obraz și să îi grăiesc că o iubesc mai mult decât orice pe această lume. Prin fața ochilor mi-au trecut toate secundele petrecute alături de ea. Îi vedeam zâmbetul și pot jura că i-am auzit vocea blândă spunându-mi că mă iubește. În ciuda faptului că apa în care mă aflam era atât de rece, precum gheața, eu simțeam că ard. Sufletul meu, fericirea mea, ochii mei, tot îmi arde.
M-am trezit într-o cameră albă cu o măsuță lângă fereastră, pe care se afla o vază cu flori. Florile preferate ale mamei erau în acea vază, iriși. De aceea numele meu este Iris. Port numele zeiței grecești al curcubeului. Eram frustrată și speriată. Am început să o strig în timp ce tremuram teribil. În cameră și-au făcut apariția 2 asistente însoțite de o persoană cu un chip pe care nu-l mai văzusem de la înmormântarea tatei, Bunica Adeleine. Mă boldeam la ea cu ochii inundați de lacrimile urlătoare, deoarece știam de ce se afla acolo. Știam că sunt orfană și ea îmi este singura rudă rămasă. Simțeam cum sufletul meu se înecase în acea apă adâncă, că sentimentele mele împietriseră în timp ce am văzut acel lichid de un roșu murdar.
Mă aflam pe această pajiște când am început să aud râsete pline de viață. Îmi erau atât de familiare… Da, într-adevăr. Erau râsetele mamei, atât de grațioase și muzicale. Peste ceva timp acestea s-au oprit, atunci când începusem să văd în îndepărtare o siluetă. M-am oprit pentru o secundă, dar am simțit nevoia să mă apropii. Cu cât mă apropiam mai mult cu atât aceasta devenea mai clară. Eram la 10 metri depărtare. O lacrimă fierbinte mi s-a scurs pe obrajii albi. Acea siluetă s-a dovedit a fi mama. Respirația mea s-a întrerupt când am recunoscut-o. Am început a alerga și mai tare, dar ea se îndepărta la fel de repede. Brusc s-a oprit. Se afla în fața mea. Și-a deschis mâinile pentru a o îmbrățișa.
M-am aruncat în brațele ei, o atingeam și îi repetam fără oprire că o iubesc, dar corpul ei se simțea ca un copac rece plini cu spini. Mă strângea din ce în ce mai tare încât rămăsesem fără aer, iar pieptul mă durea îngrozitor. Am început să mă zbat pentru a scăpa din brațele ei, ceea ce am reușit. Am clipit o dată. Peisajul era complet schimbat. Pajiștea era plină de garoafe uscate de o culoare închisă. ( garoafele sunt considerate ca fiind „florile morții”). Cerul era negru, pregătit să își verse lacrimile cerești. Culoarea feței a mamei era cenușie, ca norii în timpul tornadei. Vântul aproape mă dobora. Mă uitam în ochii ei.
Când prima picatură de ploaie a căzut, ea a început să urle terifiant. Eram atât de confuză și înspăimântată, nu știam ce se petrece. Rana i se deschise și arăta exact ca în momentul crimei din parc. Sângele îi curgea neîncetat, dar mai violent decât data trecută. Pământul a început să se cutremure simtitor. Peste scurt timp acesta a început să se desfaca în bucati, făcându-mă să cad în gol.
Am deschis ochii. Nu mă pot mișca, iar pielea îmi este transpirată, precum geamul după ploaie. Bătăile inimii îmi transmiteau că acel organ musculos dorește să-mi părăsească cutia toracică. Mă simteam de parcă m-aș sufoca, nu am putut respira sau vorbi. . Mușchii mâinilor mi se contractau la scurte perioade. Am început să aud vocea mamei cum îmi repetă numele. După a cincea repetare vocea i s-a îngroșat, devenind o atmosferă infernală. Privirea mea era îndreptată înspre scaunul de la birou. M-am uitat pentru a secundă în stânga lui, după aceea în dreapta lui. Când ochii mei au revenit pe scaun, acesta era ocupat.
Aveam un atac de anxietate. O puteam vedea pe mama pe acel scaun, arătînd exact ca la sfârșitul coșmarului. Se uita la mine șoptindu-mi numele neîncetat.
Acest proces a durat 3 minute, cele mai teribile minute din viața mea. S-au terminat imediat ce am realizat că eu aveam o paralizie de somn. M-am ridicat brusc și am fugit în baie închizînd-o cu cheia în urma mea.
Trecuseră 2 zile de la acea noapte, iar eu tânjeam după un somn bun, liniște și .. puțina fericire. Dar mă mulțumeam doar cu 3 ore de somn. Nu dormisem deloc. Pentru a pierde timpul nopții, am ieșit afară să mă plimba cu niște prieteni.
Am mers într-un bloc părăsit alături de ei ascultând discuția lor , care ar fi trebuit să fie amuzantă, dar eu nu râdeam. Nu mai pot falsifica un zâmbet sau un râs după acea noapte, chiar dacă am făcut asta de când mi-a fost luata cea mai draga persoana .
Unul dintre ei ținea în mână aproximativ 10 pliculețe în care era evident că se află un amestec de substanțe nocive. În acest anturaj se aflau 3 persoane cu vârsta de peste 18 ani, dar celelalte persoane aveau minim 15 ani, în total fiind 7 copii pierduți. Eram fascinași de acele plicuri, deoarece nu mai consumasem niciodată, iar cei 3 povesteau despre senzatiile ,, plăcute ,, ce vor urma după consumarea acestora. Toți au consumat, eu am rămas ultima. De rușine, am zis să încerc după momentul în care cel mai în varstalmi-a zis că pot ,,visa,, frumos dacă o fac. Înainte i-am întrebat despre denumirea substantelor, dar nici ei nu stiau. Mi-au zis ca nu contează, ca totul va fi mai frumos după. Eram pe punctul de a încerca, dar am ezitat. Îmi era puțin frică, așa ca am decis sa merg acasă..
După ce am ajuns acasă, am decis să vizionez un film pe telefon, dar acesta era descarcat. Am scotocit prin geantă după un încărcător, dar am găsit cu totul altceva. Un pliculeț stătea pitit lângă căștile mele. L-am pus încet pe birou și am plecat în bucătărie pentru a bea apă. Era o atmosferă tristă, dar totuși era liniștită. Mă holbeam la mîncarea pe care mi-a preparat-o bunica mea în acea dimineață. Uitasem să o arunc și nu puteam risca să fie văzută în tocmai de ea.
De la un an după decesul mamei am încetat sa mănânc. Am trăit cu maxim 200 de calorii pe zi. Simțeam că sunt o fată dezgustătoare și plină cu probleme, iar această “infometare” îmi alina puțin durerea.
După ce am băut un litru de apa, bunica Adeleine și-a făcut aparitia în bucătărie. Am început să ne certam din cauza unor note stupide. Atmosfera devenise mult mai teribilă. Voiam să dispar. Eram furioasă și foarte deprimată. Am fugit în dormitor , trântind ușa în urma mea. Mă aflam lângă birou, iar ochii mei au zărit acel plic. În mintea mea au zburat zeci de gânduri. “De ce nu? Mi s-a zis că voi visa frumos după, poate ar fi trebuit să încerc atunci.” Ce lașa sunt…
Am înșfăcat acel plic și am fugit în baie. Ma uitam în oglindă, dezamăgită de ce vedeam. Acea imagine mi-a creat un enorm dezgust. Ochii triști, părul dezordonat, pielea albă, totul arăta groaznic, dar nu mai groaznic decât ce simțeam.. Un pahar cu apă stătea neclintit pe marginea chiuvetei, așteptând să-l ridic. După căderea unei lacrimi am desfăcut plicul în care se aflau 3 pastile inscripționate cu niște coduri. Am înghițit o pastilă împreuna cu o gura de apă. Am așteptat 5 minute cu ochii închiși. Simțeam doar ca îmi este cald, foarte cald. În timp ce cada se umplea cu apă, am luat restul de pastile din plic, crezând că efectul lor va veni mult mai repede decât mă așteptam -si într-adevăr așa a fost.
În momentul în care am intrat în cadă am simțit o euforie combinată cu o adrenalină puternică. Mă simțeam într-o stare febrilă. O dată ce am intrat în cadă am așteptat efectul pastilelor, acele vise promise. Am simțit cum apa îmi înghite tot corpul, învăluindu-mă într-o stare mai plăcută decât cea de dinainte.
Peste un timp scurt am văzut o ceața care ma facea să mă simt în siguranța. Am trecut de acea ceața și am zarit o pe mama. In sfârșit i-am simțit îmbrățișarea caldă, fiind lângă ea. Acum pot visa pentru totdeauna.
