cui să mai povestesc despre tinerețea mea fumată până la filtru cine mai este suficient de ascultător și cine mai are urechi de ocazie să asculte o voce de ocazie? după ce mă vei trage
Trezitu-m-am în vis Privind spre golul nopții Un strigăt din abis Șoptind în voia sorții. M-am îndreptat agale Călăuzit de lună Spre șoaptele domoale Din ziua cea nocturnă. Plutind în vis feeric Prin constelația de
Tu, lacrima de înger nemuritoare, ce îți dorești acest suflet nevolnic, muritor… Tu, zeița născută de eternitate, ce îți dorești aceasta piatra zdrentuita de timp, fișciuita de vinovații, și schijelita de dalta patimilor acestei lumi
Of! Și câteodată bate Și cu stele și cu nori Și cu moarte și cu flori Vântul, pe la noi prin sate. Un amestec de durere, Cu nădejdea că va fi Mai senin în zori
În zăpada dalbă, lacrimă de spin pășesc făr-de urmă... viață fără chin! Îmi ascund în tine, gândul rupt de mine, te privesc prin ochii singuraticului vânt, Noaptea mă-ngheață, visu-ți de sclipiri! viața mea a fost
Dă-mi să gust rumenă pâine, Dă-mi din strugure o boabă, Dă-mi firimituri, ca unui câine Ori dă-mi nimic; parc-aș fi roabă! Dă-mi un fulg de nea, dă-mi sărutare De vânt nebun ce în delir se-așterne
Cad petale de amurg, Flăcări vii au umplut câmpul, Lacrimi divine se scurg, Parcă sângeră pământul! Tainice văpăi aprinse Peste lume revărsate, Ard prin nentâmplate vise Cu povești înfierbântate. Sunt macii umbre de-mplinire A mugurilor
Hai, așează-te lângă mine! Locul tău din pat încă este plin de venin, de amar și chin. Aprinde-ți țigara, timp pentru bagaj avem după un ultim poem cu care încheiem salata din fructieră, alcoolul din
Cred ca nu e prea devreme si sper ca nu e nici tarziu Petalele albe ale atingerilor tale M-au trimis in locuri in care timpul si distanta nu exista. Suntem doar tu si eu O
Dimineață târzie și uscată Cu tutun și ceaiuri ieftine și ceață era atunci când căutându-l pe el printre perne am dat acolo de tine. Ce vrei aici? te-am întrebat scuturându-te de umeri. Sunt aproape patru
Priveşte cum cad stelele năuce, Cum lunecă pe tobogane luna, Pendulul sparge liniştea întruna Când noaptea-n dimineaţă vrea să urce. Vitrina lumii neschimbată-i - una, Cu gheizere în temelii străluce, Pecetea veşniciei te seduce Şi
Ce-ar fi dacă nici eu nu aș crede, Cum s-ar derula viața mea? Pentru a cui rugăciune aș merge Încet, tot urcând spre Golgota mea ? Sunt mulți cei ce nu vor să-mi lase Nici
Flori din timp am rupt, Și le-am strămutat în muguri... Când sub vraja nopții totul e corupt, Gândul regăsirii mi-a adus doar struguri. Azi, cand dorul stins ne înalță... într-un veșnic concert, Pe când mugurii
Voi reveni, promit, să-ți cer iertare, Când primăvara dau cireșii-n floare, Să-mi păstrezi doar o ușă neînchisă Și poezia pentru tine scrisă. Nu suspina acum, la despărțire, Vor trece ani asemeni unor zile, Și ochi
Din vremuri cuaternare, Plânge pământul în cascadă, Ducând spre lumi imaginare Eterna timpului balada. Un plâns de vise înecate Ce n-au mai ancorat la mal, Pierdute-n gânduri renegate, Făcute sul de-al vieții val. Cu ropot