Dimineață târzie și uscată
Cu tutun și ceaiuri ieftine și ceață
era atunci când căutându-l pe el
printre perne
am dat acolo de tine.
Ce vrei aici? te-am întrebat
scuturându-te de umeri.
Sunt aproape patru ani
de când te iubesc,
mă dementule,
patru ani de când te îmbrac
și te dezbrac în gând
patru ani de când
încerc să ajung în lumea ta
știind că nu e loc,
căci sclipirea mea e atât de mărginită.
Patru ani de când mă rog
la cine-o fi acolo sus
să-mi ieși din închipuire și
să-mi intri în concret,
cu tot cu părul tău des alunecând
pe umerii cu oase fragile
când clipești
și cânți
și te crezi poet,
cad fetele și femeile prin baruri
își pierd mințile
de farmecul tău
atât de ordinar totuși
și atât de previzibil.
Patru ani sunt de când te doresc,
mă dementule
și nici măcar el
nu a reușit să schimbe asta.
Patru ani de când
îmbrățișezi temporar
fete cu părul verde
prin Vama Veche,
și femei cu părul negru
prin Parcul Carol,
mă, ascultă-mă,
nu mai fi așa
Dumnezeule de ce,
ființă sublimă și agitată
ți se duce farmecul și tu o știi,
nu te mai zbate,
nu ai de ce,
te aștept aici de-o viață,
te mai aștept încă una,
crezi că n-am curaj? Haha,
mă dementule,
băiatule ce zâmbești
de beția inconștientă
a substanțelor halucinogene,
să vin eu să-ți zic
nu-i asta rețeta fericirii.
Da-ți jos masca
și cămașa
și elasticul din păr-nu-ți trebuie,
șterge imaginea asta caraghioasă,
ești mare de acum.
Mă dementule,
ființă sublimă și agitată,
nici măcar nu știu despre tine
mai nimic,
n-ai vrea să vii până aici
să-mi spui câte ceva?
Da-mi motive
să nu te mai vreau,
arată-mi cât de simplu ești,
cât de vulgar și de viciat,
cât de arogant și neoriginal,
spulberă farmecul asta
contrafăcut, artificial,
arată-mi cum ești cu adevărat,
seara beat când vrei să adormi,
și nu te mai gândești
dacă ai făcut ceva cum trebuie,
turmentat în cerșafuri murdare de scum
și versuri stângace,
diminețile în metrou ascultând The National,
după-amiezile corporatiste
când ești ca toți ceilalți de la birou,
când toată lumea trebuie să tacă
și să asculte fraze
din capul tău,
lipsite de sens,
căci tu ești supremul filosof
și tu le știi pe toate,
țigara stingheră fumată pe jumătate
la metrou la Aviatorilor,
când ești altfel
în clădirea înaltă cu geamuri de sticlă,
de luni până vineri, nu mai ești boem
de la 9 la 5.
Arată-mi toate astea și promit
Că n-am să te mai iubesc.
