Se odihneau pe-o pajiște-nflorită
Și îi sorbeau culoarea, ochii tăi,
În primăvara-n care, fericită,
Mă însoțeai pe ale vieții căi.
Îți devenea privirea o visare
Ce cuprindea tărâmul meu de vis
În care îmi doream cu-nfrigurare
Să fii ce-n cartea vieții mi s-a scris.
Și-ai fost, și mi-ai rămas, cu ochii-aceia
Și cu mireasma florilor de mai,
Iubirea nesfârșită și femeia
Ce-mi însoțește-al zilelor alai.
În zile tot mai lungi, de primăvară,
Când cerul, tot, se-acoperă de nori,
Eu simt căldura zilelor de vară
Sub mângâieri de raze din doi sori.
Iar nopțile, când sunt întunecate,
Cu stele care cad, arzând, văpăi,
Nu îmi alungă visele căci, toate,
Sunt luminate doar de ochii tăi.
