Șase respirări. Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile şi adversitățile noastre. Mă-ntreb: noi, la capătul vieții noastre, ce-am
De ce suntem atrași sexual de anumite persoane (iar de altele nu). Firește, când spunem "dragoste" ne gândim la suflet și inimă, dar când ne gândim la "a face dragoste", mintea intră în acțiune. Cel
O frumoasă filmare aeriană. Cheile Turului sau Cheile Turenilor este o arie protejată de interes național cu o suprafață de 25 ha, aflată la nord de municipiul Turda, în județul Cluj. Cheile sunt relativ greu
O doză de creativitate pentru toți aceia care îndrăgesc o fotografie bună și o cafea bună. Ați observat vreodată cât de frumoase pot fi desenele cafelei? Pornind de la această întrebare, artista Flora Borsi a
O poezie de dragoste. De Victor Eftimiu. De nu mă poți iubi frumoaso, - Căci altul ți-e stăpân pe veci - De ce, când te-ntâlnesc în cale O clipă - ochii nu ți-i pleci? De nu
Câteva gânduri menite să vă scalde sufletele. "Ați privit marea în momentele ei de plictiseală? Parcă-și agită valurile din scârba de ea însăși. Le trimite să nu se mai întoarcă. Dar ele revin, revin neîncetat.
Câteva gânduri despre "adolescentul etern". Nici nu se cicatrizaseră bine rănile după cel de-al doilea război mondial, în care natura umană îşi dezvăluise faţa hidoasă de sub fardul de civilizaţie şi când reperele morale fuseseră
Unul dintre cele mai frumoase și mai îndrăgite orașe ale României. Două momente video purtând semnătura lui Adi Bărboiu: un time-lapse compus din peste 5.000 de fotografii realizate în perioada noiembrie 2013 - ianuarie 2014...
"Daca actorii sau artistii care au ceva de spus pentru societate raman tacuti, silicoanele isi spun cuvantul." Radu Afrim , poate cel mai indragit regizor de catre publicul tanar, a vorbit in cadrul Festivalului International
De poftă (de viață). Un scurt și frumos moment video prezentând viața unei căpșuni (de la floare și până la fruct). Cum spuneam: să aveți poftă (de viață)!
Ce te poate înșela mai mult - chipul mincinos, fapta în sine sau o exprimare defectuoasă? O întrebare asupra căreia ar trebui să stărui sau, poate, doar un gând de seară? (Un gând trecător sau
Paul Gauguin; cinci gânduri. "Multe bucătărese excelente se ratează intrând în lumea artelor." "Întotdeauna există o cerere mare de mediocritate nouă. Fiecare generație întâmpină această problemă: cu cât simțul artistic este mai puțin cultivat, cu
Definiția cicatricelor Când doare cicatricea ne doare rana veche sau faptul c-am uitat-o? Definiția lacrimei Lacătele de piatră Se deschid cu râuri Lacătele de apă Se deschid cu stele Lacătele din noi Se deschid cu
Uneori, iubirea este mistuită de suferință. Iar în locul dezmierdărilor rămân cicatricile sufletelor. Se spune că aceia care pot iubi cu pasiune pot să și urască la fel de intens. Deși am văzut asta întâmplându-se de
Doar aceia care știu să asculte tăcerea pot să o deosebească de liniște. Un time-lapse realizat în arhipelagul Lofoten - o zonă a Norvegiei cunoscută fotografilor pentru frumusețea sa sălbatică. "Inițial, am dorit să evoc emoțiile