BISMUN, cel mai mare proiect de simulare ONU din România, a ajuns la cea de a cincea ediţie. BISMUN 2013 este organizată de Asociaţia Tineretul ONU din România în perioada 20-25 martie, la Palatul Parlamentului
Cum ar fi arătat facebook acum 100 de ani, dacă el ar fi folosit de către artiștii abstracționiști? În 1912, în mai multe orașe europene, un grup restrâns de artiști - Kandinsky, Kupka, Picabia și
Despre oameni "Noi suntem un morman de amintiri și, de fapt, trăim în majoritatea timpului în trecut, în amintiri. Foarte puțin timp ne ducem spre viitor. De obicei uităm, ștergem amintirile neplăcute, ca să putem
Trei minute de puritate și de frumusețe. Full Moon Silhouettes este o scurtă filmare realizată în timp real, în noaptea de 28 ianuarie 2013: Luna răsare deasupra muntelui Victoria din Noua Zeelandă, în timp ce
10. Zeng Jinlian - 2,49 metri înălțime Născută pe 25 iunie 1964, chinezoaica Zeng Jinlian deține și astăzi recordul pentru cea mai înaltă femeie din lume. La vârsta de 4 ani avea deja, 1,56 metri, iar
Și din ce țări se emigrează în România? Știați că, după cetățenii din Republica Moldova, bulgarii sunt cei mai numeroși emigranți în România? Dar că Arabia Saudită este o destinație mai "atractivă" pentru emigranți decât
Lee Hadwin are un talent unic în lume - desenează doar atunci când nu este conștient de ceea ce face: în somn. Australianul Lee Hadwin este somnambul. Însă este un somnambul unic în lume: fără vreo pregătire de
O campanie frumoasă inițiată de cotidianul Gândul. La finalul săptămânii trecute, The Guardian cita surse oficiale, afirmând că guvernul de la Londra plănuiește să lanseze o campanie publicitară prin care să descurajeze venirea românilor și
Singurele două secunde păstrate din primul film din lume. Și tragica și misterioasa poveste a celor implicați în realizarea sa. Pe 14 octombrie 1888, inventatorul francez Louis Le Prince, realiza, în casa soților Joseph și Sarah Whitley
"Trupul tău nu a fost conceput pentru abstractizările iubirii de la distanță. Trupul tău tânjește după mai mult." "Atunci când ești crescut în cultura vestică, există mari șanse să gândești emoțiile ca evenimente foarte personale.
Un poem vizual creat de către natură. "Mă aflam cu echipa de filmare în apropiere de Marsilia, pentru un spot publicitar. Așteptam să filmăm un elicopter în apusul de soare când mii de păsări au
Sunt un pescăruș. Nu, nu e asta... Eu sunt actriță... Da! Și el e aici! Da, da... nu face nimic... Da... El nu credea în teatru, râdea de visurile mele și, încetul cu încetul, n-am
"Nu aparatul face fotografia și nici tehnica, ci ochiul face fotografia. Aparatul doar o expune." Sergiu Cioban se autodefinește ca "fotojurnalist de nunți". Ceea ce, pentru un artist trăitor într-o lume poluată de nenumărate cete
Cel mai mic poem scris vreodată este un poem viu. La propriu! După ce am văzut care este cea mai scurtă poveste din lume și cât de mică este cea mai mică poveste scrisă, iată un
Tu când ai visat ultima dată la o corabie? "În clasica comparație a vieții cu o corabie pe mare s-a trecut cu vederea tocmai partea cea mai subtilă: o corabie învinge mai ușor valurile dacă