Lee Hadwin, artistul somnambul

Lee Hadwin are un talent unic în lume – desenează doar atunci când nu este conștient de ceea ce face: în somn.

Australianul Lee Hadwin este somnambul. Însă este un somnambul unic în lume: fără vreo pregătire de specialitate, fără înclinații artistice și fără vreun talent grafic deosebit în “viața conștientă”, Lee Hadwin desenează portrete, peisaje și lucrări abstracte în timpul somnului.

“Mă trezesc, deschid ochii și abia atunci îmi dau seama că am creat ceva. Gândurile mele se schimbă un pic și simt cum o migrenă este pe cale să apară.”

Hadwin suferă de somnambulism încă de la vârsta de patru ani, însă nu a fost conștient de acest talent al său până la vârsta de 16 ani, când, rămânând peste noapte la niște prieteni, le-a umplut peste noapte zidurile din bucătărie cu desene. Cum în acea seară se consumase și ceva alcool, Hadwin nu a dat prea multă atenție incidentului. Însă lucrurile au prins a se repeta. Și, dacă la început desenele sale nu erau chiar cine știe ce, cu timpul tehnica i s-a îmbunătățit.

Astăzi, artistul ajuns la vârstă de 36 de ani s-a stabilit în Marea Britanie, are coli de hârtie dispuse în tot apartamentul pentru a fi pregătit pentru creațiile sale nocturne și a expus lucrări (care se vând destul de bine) în galerii din mai multe țări. Și, da, toate lucrările prezentate în cadrul acestui material sunt realizate de Lee Hadwin în timpul somnului.

Sorin Tudor

Sorin Tudor Blog | De același autor

Uneori, prin ochii mei, internetul se vede altfel. “Contentul” se numeste simplu, “continut”, iar “user generated” capata vagi conotatii pleonastice de vreme ce El, Userul, nu are incotro: trebuie sa-si fie Creator al propriei Vieti. Poate ca, intr-o zi, vom ajunge sa ne cunoastem mai bine.

Recomandări

Adaugă comentariu