Despre oameni
“Noi suntem un morman de amintiri și, de fapt, trăim în majoritatea timpului în trecut, în amintiri. Foarte puțin timp ne ducem spre viitor. De obicei uităm, ștergem amintirile neplăcute, ca să putem trăi fericiți.”
Despre teatru
“Astăzi repertoriul teatrelor este atât de pueril și lipsit de retro, de Shakespeare, de Cehov. Să mă ierte Dumnezeu, dar, sub Ceaușescu era un repertoriu clasic, pentru că nu îndrăzneai să pui piese contemporane, care aveau de spus ceva. La clasici nu aveau ce să zică. Noi acum ne ducem, cu libertatea noastră de după ’89, într-o vulgaritate intensivă, ceea ce este oribil, iar repertoriul teatrelor din România este pueril.”
Despre internet
“Acum, această informatică generalizată care a pus stăpânire pe noi prin computer, telefonie mobilă, ne dezumanizează, nu ne mai lasă timp să ne gândim la noi. Butonând și ajungând în Australia, ți se pare normal. Înainte călătoreai o săptămână de la București la Iași, cu trăsura. Acum ți se pare anacronic… Întoarcere nu există, toată chestiunea e să ne păstram sufletul, dacă putem. Dar uneori nu se poate, deschid televizorul, butonez toată Europa, dar nu mă pot opri la un canal care-mi place. Vă dați seama, am ajuns de la 2 ore de televiziune la mii de minute, în mâna noastră, non stop!”
Despre România
“Eu am lucrat 2 ani de zile la Munchen, am facut o piesă şi am colindat toată Germania, jucând în germană. Mi se făcea dor de casă, mă urcam în tren, ajungeam la Viena, culorile începeau să descrească, din pastel să devină şterse. Ajungeam în groapa de gunoi care era România şi, după 2 săptămâni, îmi doream să mă întorc, din nou, la culorile pastelate. Cel mai bine era la jumătatea drumului. Nu ştiu ce se întâmpla, eu cred că locul de naştere lasă nişte amprente, nişte linii magnetice în noi. Unii dintre noi rămân legaţi, alţii se rup cu mare greutate, însă şi cu boli ireversibile. M-am uitat în panoplia oamenilor care au depăşit graniţele, toţi sunt atinşi. Sunt nişte linii magnetice cu care ne naştem şi trebuie să revii să te încarci. Acasă e cel mai bine, în căminul meu. Oriunde te-ai duce, oricât de bine ai fi primit, tot străin eşti, nu simţi cotul celui de alături.”
Marin Moraru, fragmente de interviu
1966: Marin Moraru și Margareta Pâslaru (secvență din Un film cu o fată fermecătoare)
