Un mănunchi de gânduri. "Ceea ce este important în viață este chiar faptul că am trait. Diferența pe care am făcut-o în viețile altora va determina semnificația propriei noastre vieți." "Teama noastră cea mai mare
Știați că... 1. În popor se spune că de Sfântul Nicolae începe, cu adevărat, iarna: când Moșul își scutură barba sură, începe să ningă. Dacă nu ninge în ziua de Sfântul Nicolae, se zice ca
Să ne trezim, cu încetinitorul. Sunt unele lucruri la care nici nu ne gândim că ar putea fi frumoase. Și aceasta pentru că nu ne-a trecut prin minte să le privim dintr-o altă perspectivă. Ceea
Bărbații și femeile au regrete diferite privind viața sexuală Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii din cadrul Universității Texas (publicat în numărul din octombrie 2013 al Archives of Sexual Behavior și realizat pe baza a
O poveste cu un elefant. Se numește Lily, este, precum veți vedea, un pui de elefant și este vedeta grădinii zoologice din Oregon. Și pentru că pe 30 noiembrie 2013 Lily a împlinit un an,
Două premiere în 8 zile de sărbătoare. Pe 8 decembrie, Teatrul de Artă Bucureşti împlineşte un an! Cu această ocazie, deschide mai devreme perioada sărbătorilor de iarnă şi aniversează primul an de la inaugurarea Sălii
...și un artist specializat în fotografierea lor. Născut în Serbia și stabilit în Franța, Zoran Milutinovic este un artist "specializat în fotografierea pisicilor". Iar fotografiile sale sunt publicate în reviste de fotografie din întreaga lume.
Joi, 5 decembrie, orele 20:00, vă așteptăm să ne ajutați să împodobim brăduțul de la Acuarela. Am pregătit o nouă serie de Friendly painting cu globuri de lemn prelucrate cu drag de Woodyo. Abia așteptăm
Trei minute de frumusețe românească. O serie de imagini aeriene foarte frumoase filmate în Transilvania (în Maramureș, Cluj și Alba) de către Cosmin Giurgiu. Și veți vedea: chiar sunt foarte frumoase. Și tot Cosmin este
Pentru iubitorii muzicii clasice. Duminica, 8 decembrie 2013, orele 13.00 în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, se va desfăşura Concertul simfonic susţinut de Orchestra CONCERTO a UNMB, , condusă de
(Și cum ne afectează viața trăsăturile negative de caracter.) Potrivit legendei, cel mai vârstnic om de pe pământ ar fi fost învățatul chinezul Li Ching-Yuen care ar fi încetat din viață la vârsta de 256
O melodie în care ne recunoaștem cu toții. Pentru că, oricât ne-am dori să negăm acest lucru, telefonul pare a fi, pentru tot mai mulți, un soi de excrescență a trupului, fără de care viața
Se spune că aceasta ar fi cea mai realistă pictură realizată vreodată doar cu degetele. Pentru că, da, ceea ce vedeți este o pictură. Un portret al lui Morgan Freeman realizat de către artistul britanic
Camille Claudel 1915: cronica unui film incomod. Graţie actriţei Anne Delbée şi, mai ales, cărţii sale - Une femme - , povestea dramatică a sculptoriţei Camille Claudel (1864-1943) a devenit celebră. Soră mai mare a
Turneu românesc autentic de muzică clasică și fotografie: "Manifest pentru România", anul acesta în țară, la anul în străinătate. Timișoara, Baia Mare și Cluj-Napoca vor găzdui, în acest final de an, evenimentul "Manifest pentru România",