Marii câștigători ai Astronomy Photographer of the Year 2013. Mark Gee (Australia) - câștigător al categoriei People and Space Mark Gee (Australia) - câștigător și al categoriei Earth & Space Jacob Marchio (14 ani, SUA), câștigător
Minunatele picturi realizate de un artist japonez pe ecranul unui smartphone. Oricât de greu ar putea să pară, picturile pe care vă invit să le vedeți nu sunt realizate cu pensula. Ci, pur și simplu,
Sau, altfel spus: cum să recunoști un pictor celebru chiar dacă nu are cont pe Facebook. Dacă toată lumea - inclusiv femeile - arată ca Putin, atunci este un Jan van Eyck. Dacă picturile au
Fie că sunt desprinse din cărțile mele preferate, fie că au legătură cu filmele mele de suflet, acestea sunt lumile fictive în care mi-ar plăcea să trăiesc. 1. Wuthering Heights - pentru că, deși este
Două crâmpeie de interviu. "«Când nu te mai joci» – spune sculptorul – «nu mai ești!». Iar eu, ziceam: «Când nu mai visezi, ești șters din catalog». Și iar zic: «Când nu mai faci, te-ai
Hiperrealism și desene în creion. Câteva lucrări grafice realizate, așa cum spuneam, în creion, de Christina Papagianni. "M-am născut în Atena unde trăiesc și lucrez și acum. Timpul pe care-l dedic artei mele este prețios
Vestul Sălbatic: doi mari răufăcători pregătesc lovitura vieții lor... O animație amuzantă realizată de Tumblehead Animation. Și, dacă tot a venit vorba: Vestul Sălbatic este un termen care desemnează zonele de frontieră americane în perioada
În cazul unui viol, e bine să știi asta: tu ești vinovată! Ceea ce vă invit să vedeți în continuare este un scurt film de conștientizare publică produs pentru televiziunea indiană de către All India
Singurele picturi ale lui Pablo Picasso care există doar pe o rolă de film. În 1956, regizorul Henri-Georges Clouzot realiza documentarul Le mystère Picasso, un film care în același an avea să primească premiul special
Astăzi, la ora 22:00. La Look TV. Pentru că astăzi debutează o nouă emisiune: Brandu’ lu’ Chinezu, o emisiune pe care vă invit să o urmăriți în fiecare luni, marți, miercuri și vineri de la
"O minune pentru România" "Cred cu încăpățânare că, atunci când mai mulți oameni vor gândi un lucru, când vor dori cu adevărat să înfăptuiască în fine ceva, se va produce o schimbare în bine, se
"Nimeni nu are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi." "Într-o bună zi ai să-nțelegi că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți." "Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și
O scurtă și frumoasă poezie. Și câteva imagini la fel de frumoase. Copilă, tu crede poeții ce scriu, Căci lor li s-a dat o putere S-audă mai bine, să simtă mai viu Întreagă a lumii
1. Ciocolata te face mai deștept. Afrodiziac, hrană a zeilor, simbol al iubirii, ciocolata a căpătat semnificații culturale aparte, fiind asociată cu puterea, religia, dragostea sau luxul. În ciuda miturilor legate de efectele negative ale
Dintr-o vreme în care pentru a fi frumoasă nu era nevoie nici de silicoane, nici de botox. 1902: una dintre cele 24 de câștigătoare ale primului concurs de fotografie de frumusețe (sau, dacă doriți, de